Posts from — July 2009

Avem elevi si profesoare, pitici si, mai nou, consuli – toti porno. Avem Brailence si Aline Plugare, avem Eve Kent si manelisti, avem di tati, cum se zicea acum ceva vreme. Si pe toate astea le avem in prime time, peste tot, de dimineata pana seara, de la presa scrisa prin radio si pana la televiziune, plus recenta descoperire a romanilor: internetul. Avem tzatze si buci, avem pornosaguri si scandaluri sexuale, avem nuditate si mitocanie din belsug. Avem cocalari si pitzipoance, care nu doar ca blameaza pe buna dreptate si incearca zadarnic sa traga semnale de alarma, dar isi si duc existenta de pe urma marelui punct de atractie de pe la noi: sexualitatea. Sau, ca sa fim corecti, pornografia de pe masa cu mileuri, langa bibeloul cu pescarul chinez, chiar din fata carpetei bunicii care atarna, la loc de cinste, pe perete.

Si cica vrem o alta Romanie. “Noi”-ul acela general si generalizat, pana la urma, care zice pe site-urile de torente “multumim pentru film, mai vrem”; care urla in magazin “ne-a placut Danonino, mai vrem!”; care striga din coltul clasei catre profesor: “mai vrem detalii!”. Un “noi” vag, pana la urma, dar extrem te plin de energie si care, pana la urma, spre deosebire de exemplele data inainte, nu este unul chiar atat de nesuferit. Pana la urma, poate chiar vrem si noi o alta Romanie, nu?
[Read more →]

Ma consider suficient de obiectiv incat sa pot separa valoarea de non-valoare indiferent de zona de provenienta a entitatii in cauza dar niciodata nu poti fi sigur, nu? De exemplu, ultima mea descoperire in materie de hip hop se numeste CIA (aka Craiova Independent Artists, ex Conflikt Stradal) si, desi ultima, nu este in niciun caz una dintre cele mai recente aparitii in hip hopul romanesc. Dar clar una dintre cele mai de calitate aparitii – si sper ca o zic obiectiv, nu inconstient motivat de faptul ca sunt olteni, vere!

Practic i-am descoperit pe oltenii astia cand au tras piesa “Mai Vrei” cu La Famila si Alex si cand retin ca ma amuza faptul ca fiecare dintre cei trei membri ai trupei avea cate un “exponent” al hip hopului american pe care care il copia. Sau imita, sau de la care se inspira intr-o masura mai mare sau mai mica. In orice caz, sunau bine. Aveau versuri frumusele, pareau de viitor.

Viitor care n-a fost sa fie, cel putin nu asa cum m-as fi asteptat eu: casa de discuri, disc in magazine, piraterie pe calculatoare, concerte, videoclipuri, nebunie. Din nefericire (si extrem de ciudat), CIA a ramas o trupa fara label (sau cel putin fara label major) care insa nu si-a pierdut speranta. Am impresia ca varianta oficiala ar fi ca vor sa ramana independenti, dar adevarul poat fi ca nu s-a gasit nimeni sa-i semneze.
[Read more →]

Se pare ca viata este conceputa pentru noi inceputuri pe care sa le initiezi din nou si din nou, de fiecare data bucuros, de fiecare data plin de speranta, de fiecare data temator. Si da, acum este momentul pentru un nou inceput in viata mea. Un “nou” inceput care, ironic, ma readuce acolo unde, de fapt, a inceput totul: acasa. De ce aici?

In primul rand, ca sa folosesc si clisee demodate, pentru ca nicaieri nu-i ca acasa. Sincer fiind, pentru ca, practic, pot face ceea ce imi doresc sa fac, ceea ce sunt convins ca voi reusi sa fac (adica sa imi castig existenta online) de oriunde. Si nicaieri nu-i ca acasa, nu?

Initial, cand am plecat, copil visator si naiv, la facultate la Bucuresti, planul meu ascuns era sa devin un mare om de televiziune. Desi nu cred ca am mai recunoscut-o pana acum, imi doream sa fiu celebru. Sa am o emisiune “pa TV”, sa fiu cel mai bun, sa-i fac varza pe invitatii mei si sa-mi castig celebritatea de pe spatele lor nenorocit, sa ma recunoasca lumea pe strada, sa ma arate copiii cu degetul si femeile sa aiba orgasm instant cand le semnez un autograf. Suspect, sunt convins ca as fi reusit sa obtin lucrul asta, poate chiar mai mult. Insa a venit momentul in care mi s-a facut scarba.
[Read more →]

Ar fi putut exista, cu siguranta, zile mult mai potrivite pentru a incepe un blog personal, pentru a-l pastra fericit si plin de buna dispozitie, si nu la nici doua saptamani dupa ce a murit tati. Nu, nu a fost “tata,” nu a fost “Mihai,” pentru mine a fost mereu tati. Asta ca sa fie clar din start.

M-am gandit mult inainte de a scrie acest post. Din pacate, inca nu ma pot detasa de ideea ca “lumea citeste acest blog”. M-am gandit ca as fi fost blamat, pe buna dreptate, daca as fi ignorat acest subiect acum. Pe de alta parte, nu imi face deloc placere sa vorbesc despre asta, sa scriu unui public imaginar si posibil, sa imi amintesc. Nici nu imi doresc sa fac literatura – asta in niciun caz, nu acum – si sa transform un moment de o tristete pura intr-o dorita concluzie a cititorului gen “ce frumos a scris”.

Nu ai ce scrie despre moartea unei persoane dragi. Nu are rost sa intri in detalii cand vine vorba despre moartea unui membru de familie. Chit ca inca urasti cu ardoare sistemul medical de care te-ai tot lovit, doctorii nepasatori si saracia lucie din jur. Chit ca ti-ai putea varsa supararile si tristetea, ai putea repovesti ce s-a intamplat – oh, si totul atat de amanuntit! – , ai putea sa-ti reamintesti cele mai mici detalii fiindca, pana la urma, ai fost in marea majoritate a timpului acolo. Si chit ca regreti din ce in ce mai mult timpul cat n-ai fost…
[Read more →]

Introducerile trebuie sa fie grandioase, sa capteze atentia, sa defineasca inteligenta, stilul inaltator si original etc etc etc. Mie nu imi vine nicio idee pentru o introducere “ca la carte,” desi entuziasmul exista. Pluteste. Il simt. Sper sa nu se duca la fel de repede cum dispare interesul pentru, in general, orice.

Care-i faza? Mi-am facut si eu blog (duuh!). Personal, adica. Cu numele meu. Nu genicon. Nu Calin Lucian. Nu alte nicknamuri, nu alte formule si formulari inventate pentru a ma ascunde de Dumnezeu stie ce inchipuire. Blogul meu, CalinCiabaipunctcom. Chit ca, probabil, n-o sa stie nimeni niciodata cum se scrie “Ciabai”, de ce nu e “Ceabai,” “Csabay” sau God knows what… De ce am facut acest blog?

Sincer, asa a fost sa fie. Sincer. Sunt in domeniul online de vreo doi ani de zile (si inca un incepator/visator incurabil), iar compania de hosting s-a hotarat sa imi dea un domeniu gratis. Oricare. Si am inceput sa ma gandesc, ce sa fac din el, cum sa fac bani. Am mai facut bani cu vreo enspe mii de site-uri-bloguri, unul mai bun decat altul, asa ca un proiect pe sfert inceput in plus sau in minus chiar nu mai conta. Si, cumva, mi-a venit in minte CalinCiabaipunctcom. Am zis sa incerc, de data asta pentru sufletul meu si al oricui va dori sa citeasca – fara sa ma imbogatesc iar. De amorul artei, adica. Fanta Shokata pentru suflet. Pentru al meu, in special pentru ca, in momentul in care am hotarat existenta domeniului, viata mea se schimba radical.
[Read more →]