Posts from — March 2010

Am vazut pe blog la Joker Queen o leapsa indreptata catre “cine vrea” si, din lipsa de o alta ocupatie – si din motiv de nelepsuit de foaaaarte mult timp (de pe cand aveam blog pe Yahu’ 360 si credeam ca ideea de a adauga poze alaturi de posturi este stupida), m-am simtit obligat sa o iau. Pe leapsa.

Primul cuvânt pe care l-ai spus: Probabil “mama”. Primul despre care se vorbeste, ca eram precoc cand l-am zis, a fost “titei”. Nu petrolul arabilor, ci chestiile alea de se poarta in ureche si li se zice, in mod normal, cercei.

Prima zi de şcoală generală: Retin ca il cunoscusem pe Radu in curtea scolii iar eu deja ma asezasem in banca. Eram ingrozit, speriat, ca tot omu’. Radu a venit si s-a asezat langa mine. Eu an incercat sa par cool si am zis: “Pacat, sunt cam multe fete in clasa”.

Primul tău sărut: Cu o fata care nu-mi era amica a fost pe la Herculane – a fost de-a dreptul electrizant, desi n-a fost d-ala cu limba. Primul cu limba a fost un adevarat dezastru, pentru ca n-a fost sa fie: fata stia ca am experienta, probabil ca nici ea n-avea prea multa si pur si simplu limba mea a intrat intr-o gaura goala (gura ei, adica). Am dat putin din limba, in gol, si m-am retras mirat. Am tras concluzia ca sarutul cu limba e tare naspa.

Prima formaţie care ţi-a plăcut la nebunie: Parazitii. Cred.

Primul CD cumpărat: Parazitii – Nici o problema (mai cumparasem inainte niste CD-uri bulgaresti cu “Mega hits”, da’ nu le mai retin).

Prima zi de liceu: Iar am gafat, tot pe tema fetelor. I-am zis singurului meu coleg de clasa ca tipa care lipsea de la scoala, catalogata de el drept “buna”, mie de fapt nu-mi placea deloc, fiindca o stiam vag dinainte. A doua zi cand fata a venit la scoala, i-am vazut pupandu-se.

Primul cuvânt pe care ţi l-a adresat prietenul / prietena cel / cea mai bun / bună: Astăzi a fost: Probabil “Si unde e bowling in Severin?” sau ceva de genul asta, un offline ramas pe mess de ieri.

Prima zi de facultate: Ratata. Am ajuns prea tarziu, se terminase deschiderea anului. Lumea din Severin a inceput sa puna la indoiala faptul ca sunt student la Bucuresti, la Universitatea Media, fiindca se uitasera la TV si nu ma vazusera :))

Prima restanţă: Una dintr-un interminabil sir.

Prima zi la locul de munca: De Softpedia zic, fiindca acolo am primit salariu. Eu eram incordat, tensionat, voiam sa fac impresie. A fost placut pana la urma, desi mi-a luat trei ore sa adun tupeu sa cer voie la tigara…

Prima oară când ai postat pe blog (data): Noua.Iulie.Douamiinoua

Dau mai departe aceasta minunata leapsa Alinei, pentru ca stiu sigur ca ma citeste.

Ehei, dragii mei, iata ca ieri se petrecu’ inevitabilul si, cu emotii de tanara soprana, plecai direct spre proaspat deschisul Feel Good, primul local din amaratul de Turnu Severin in care se poate juca bowling. Da, chiar imi doream de foarte mult timp sa dau si eu cu bila in popice, si singurul lucru care ma tinea departe de pista (cu S si T, da???) era completa mea lipsa de experienta. Dar, in Severin, imi zic eu, cine sa stie sa joace bowling si sa rada de mine?

Asa ca, dupa cum ziceam, am pornit spre Feel Good. Surprins am fost sa descopar o locatie usor de fitze, dar nu deranjanta, decorata cu mult stil (dupa gusturile mele), unde poti alege dintre zeci de sortimente de ciocolata calda (personal am mers pe mana lui Dan si m-am trezit cu o delicioasa ciocolata calda spicy), frappe si ceai, dar si cocktailuri peste cocktailuri. Adica numai bun de vizitat scurt si des, daca permite bugetul, pentru a incerca totul.

Dar bowlingul fu’ atractia serii. Aveam emotii si nu puteam sa-mi aduc aminte decat de un episod din Familia Bundy in care Al mangaia bila si zicea, mereu “St-rike!”. Asa ma vedeam si eu, un talent ascuns in spatele fricii, o adevarata valoare in ale bowlingului, o glorie pe punct de a fi descoperita.

Prima aruncare a fost, evident, pe afara, si probabil ca am topait ca un iepuras, nestiind cum sa-mi organizez pasii. A doua oara mai-mai c-am doborat vreo trei popice, dar in schimb m-am bucurat ca aratau foarte bine pantofii aceia speciali in picioarele mele.

In schimb, Alina a dat dintr-a doua un Strike si a jucat constant in stilul fluture ardelenesc (adica cu o bila trimisa lenes spre popice, dar letal), in final batandu-ma cu 3-1. M-a facut de ras. M-am simtit injosit si toata noaptea am visat exercitii de incheietura. Pentru bowling, evident.

In cele din urma a fost frumos si chiar sunt incantat ca avem, in sfarsit, nu doar bowling in Severin, dar si un local care arata cu adevarat bine. Sa speram ca o sa aiba o viata lunga in vremurile astea grele.

Peseu: De la o ora si putin de bowling am facut febra musculara la buca stanga si la partea superioara a piciorului drept (nush cum se numeste muschiu’ ala). Si putin la incheietura, da’ cine stie care-s motivele reale de acolo…

Si detaliile. Toate detaliile. Sa punem totul la punct. Sa nascocim un plan. Pentru ca, da, pentru cei care nu stiau – ma casatoresc!

Ca sa nu repet povestea de acolo, ca nu are rost, puteti arunca un ochi pe blogul Alinei, folosit pe post de petitoare dupa ce toate optiunile s-au dus, una dupa alta, si destul de amuzant, in final.

Sunt bucuros ca am reusit sa tin aceasta cerere in casatorie un secret care a fost dezvaluit lumii intregi si Alinei in acelasi timp. Multi erau convinsi ca va veni “candva” si acest pas, insa nu stia nimeni cand. Sau cum (ma rog, asta nu stiam nici eu). A fost o surpriza pentru toata lumea. Mai ales pentru Alina, care a preferat sa planga intai si abia apoi sa zica Da. De o mie de ori da.

Inelul - pentru ca toata lumea vrea sa vada inelul, ca-n Lord of the Rings, nu este clasicul inel de logodna, desi pana si vanzatoarea de unde l-am cumparat mi-a zis asta. Ca trebuie sa iau unul cu pietricica, cica. Unul clasic, nu “asta”. “Asta” nu e inel de logodna. Ei bine, eu i-am zis sa fie si tanti vanzatoarea n-a avut ce face si mi l-a dat.

Am zis ca e mai bun decat un clasic, chiar daca putin copilaresc: este acolo o inimioara, mica, delicata, cu niste pietricele mai mult sau mai putin (probabil cu balanta inclinata spre mai putin) pretioase. Mi s-a parut dragut, mi s-a parut ca zice mai mult “te iubesc, vrei sa te casatoresti cu mine?” decat un inel clasic. Sa speram ca si Alina e pe aceeasi lungime de unda. Hihihi. Asa ca iata inelul:

Si cam asta ar fi. Am mai facut un pas – unul care mai mult ne-a facut publice intentiile decat sa reprezinte, practic, o surpriza pentru vreunul dintre noi… Acum urmeaza sa stabilim totul, metodic, si sa facem urmatorul pas. Si tot asa, si tot asa, caci cu pasi mici se cladesc familiile. Iar pe voi, cei care ne stiti de o viata sau de doar cateva zile, speram sa va avem alaturi.