Posts from — September 2011

Ei, si uite ca dupa multi ani, Bitza a revenit in curtea 20CM Records si, drept urmare, a si sarit prima piesa in colaborare cu Parazitii (sau, ma rog, o treime din ei), Bitza feat. Ombladon – We`re Gonna Make It.

Desi nu sunt si nu am fost vreodata un mare fan Bitza, tre’ sa recunosc ca piesa asta a reusit sa ma atinga putin la coarda sensibila, chiar daca este destul de comerciala si cumva ma face sa ma gandesc la stilul Guess Who cand o ascult. Dar, deh, tre’ sa mai facem si ce asculta lumea, ca altfel murim de foame.

Per total, o piesa mai buna decat ma asteptam si va invit sa o ascultati si voi mai jos: Bitza feat. Ombladon – We`re Gonna Make It


Ce ziceti?

Ma distreaza incredibil de tare faza asta care incepe sa prinda amploare, si anume “formatia Guess Who“. Ar mai trebui sa fie continuata cu expresia “va prezinta slagarul Pi2de” ca totul sa fie complet.

In cazul in care nu intelegi care e faza si de ce ma amuza atat de tare toata faza asta, totul e simplu: Guess Who nu e o formatie, Guess Who nu e o trupa, Guess Who este o singura persoana. Este foarte simplu. Foarte simplu.

Totusi, cel mai probabil gluma pe care a facut-o Grasu XXL pe piesa LaLa Song, cantata impreuna cu sus numitul Guess Who, in care zice “io sunt de la trupa Guess Who, scrie si pe-afis” va spori confuzia si mai tare. Cel mai probabil insa este doar o gluma bazata tocmai pe faptul ca “trupa Guess Who” sau “formatia Guess Who” ia amploare. Personal, am auzit-o si la stiri, desi una dintre regulile de baza ale jurnalismului e sa te documentezi inainte sa deschizi gurita, am citit-o si pe bloguri si am auzit-o si personal. Si sper sa n-o mai aud. Ca nici voua nu v-ar placea sa vi se adreseze cineva cu “domnii Cutarescu,” nu?

Bagati si niste LaLa song cu Grasu XXL de la trupa Guess Who acum:

Probabil ca sunt ultima persoana din lumea asta care nu era pe Google+, noua revolutie sociala de la nenea Google, care vine sa sparga si sa faca praf Facebook-ul. Eram tare curios de cum arata si cu ce se mananca si astazi am intrat si eu, ca ultimii amarati, c-au dat drumul la Open Beta.

Dupa o prima impresie, Google Plus e curat, e usor de folosit si e minimalist. Pe multi cu siguranta o sa-i incante treaba asta, eu nu sunt genul. Dar mai e timp sa-l incarce nenea Google cu chestii inutile si cu reclame, si cu “de toate”.

Dar macar am intrat si eu in randul lumii, am Google Plus.

Trupa OKaua a fost castigatoarea primei editii a Festivalului National de Teatru ArtThalia, impresionand audienta si juriul cu o reprezentatie magica: piesa Google, o “istorie a omenirii” incantatoare si amuzanta pentru noi si epuizanta pentru ei: 100 de costume, miscare in continuu. Este destul de evident, zic eu, ca cei din Trupa OKaua sunt niste copii extrem de talentati asa ca nu voi vorbi prea mult despre asta fiindca nu cred ca are rost sa repet lucruri evidente. Voi incerca sa pornesc pe o cale ceva mai umana si sa va vorbesc despre surpriza si bucuria pe care cei de la OKaua mi le-au provocat.

Stiindu-i ca vin din Bucuresti (majoritatea celor din OKaua sunt elevi ai liceului AI Cuza din Capitala), ma asteptam la ce e mai rau: tineri plini de figuri si aere de vedeta, cu fitele duse la nivel de arta, aruncand cu banii in stanga si in dreapta, cu pretentiile in sus si in jos, inchisi in grupul lor exclusivist si pana la urma tamp, indobitocit de Mac si KFC si desene animate dublate in romana si jocuri pe calculator si cocalarismul si pitiponceala zilelor noastre.

Am interactionat cu multi tineri, multi reprezentanti ai generatiei viitoare si marea parte a lor sunt groaznici: grotesc de inculti, scarbos de ingamfati, suparator de limitati, nepasatori, vulgari si slab pregatiti, prost crescuti si, pana la urma, prosti de-a dreptul. Cam asa vad eu marea parte a tinerilor de azi si personal asta mi se pare inspaimantator.

Iar pe OKaua ma asteptam sa-i vad ca pe cele mai de vaza exponate ale rangului animal-inferior despre care vorbeam inainte. Iar acum cand ma gandesc la ei pur si simplu mi se umple sufletul de speranta si, cu riscul de a parea patetic, pot sa spun ca mi se umezesc ochii gandindu-ma la ei.

Primele momente petrecute impreuna nu mi-au zis prea multe: niste tineri linistiti, imbracati la fel – tricoul cu insemnele trupei (poate obositi dupa drum, imi ziceam), care refuzau sa-i ajut sa care bagajele. Desi eu sunt cam cat un munte iar cateva dintre fetele lor sunt ca niste firicele de iarba. Imi vorbeau cu “Dumneavoastra” si multumeau in continuu. Nu urlau. Nu tipau. Nu injurau. Da, NU injurau. Desi am mers pe jos prin caldura vreo 15 minute, cu ei urcand pante si carand bagaje grele. Nici macar o data n-au batut vreun apropo cum ca ne batem joc de ei. Ca nu mai pot. Ca sa-si bage ceva.

La un moment dat, dupa o zi lunga, le-am propus sa mai stam impreuna: sa iesim in oras, de exemplu si sa ne distram. Ne-au refuzat politicos, spunand ca sunt obositi. In alt moment, le-am zis ca nu au voie sa consume alcool in internat. Dar ca inteleg ca-s oameni si ca doar ii rog sa nu exagereze. Mi-au zis ca nu consuma alcool deloc – au o piesa de teatru de jucat, pana la urma. Si intr-adevar nu au consumat alcool. DELOC.

Spre sfarsitul spectacolului au vrut sa dedice un moment special celui in memoria caruia s-a desfasurat ArtThalia: Alexandru Ciurea. Dar au insistat sa fie DUPA ce juriul a deliberat, pentru a nu se considera ca vor sa influenteze cumva decizia.

Intr-un alt moment au vrut sa ne multumeasca: sa le multumeasca celor de la DTS Flow pentru ca, ziceau ei, ne-am purtat frumos cu ei. Asa ca ne-au cumparat bomboane si ciocolata pe care chiar nu au vrut sa le imparta cu noi. Erau ale noastre, pana la urma. Si chiar au aflat ca una dintre fete era alergica la ciocolata, asa ca i-au facut repede o felicitare in care ii multumeau. Ei singuri, fara sa le spuna vreun profesor ceva despre asta (pentru ca profesorii lor – coordonatorii – inca nu venisera).

Da, vorbim aici despre un grup de elevi din zilele noastre care au ajung intr-un oras strain si care o vreme au fost NEINSOTITI si NESUPRAVEGHEATI si care au preferat sa stea cuminti. Nu au spart nimic, nu au stricat nimic, nu au facut scandal, nu s-au imbatat.

Absolut toti cei din OKaua m-au impresionat intr-un asemenea hal incat cu prima ocazie i-am laudat familiei mele, prietenilor iar acum simt nevoia sa o spun public, pe blog. Sunt niste copii extraordinari: cu un bun simt rar intalnit, bine crescuti cum rar mi-a fost dat sa vad, seriosi si dornici sa munceasca incat pare ireal. Sunt genul acela de copii pe care iti vine sa-i iei de mana si sa ii plimbi prin toata tara, zicand: uite asa trebuie sa fiti! Sunt o mica raza de speranta in lumea asta a noastra, o raza stralucitoare care pur si simplu mi-a redat increderea in generatia tanara. Niste copii extraordinari.

M-am bucurat nespus ca am avut onoarea sa fiu alaturi de ei. Ca mi-a fost reamintit ce inseamna bunul simt si buna crestere. Ca inca exista inteligenta si seriozitate in lumea asta si ca inca se poate. Si nu o zic doar eu ci toti cei care au interactionat cu ei (inclusiv unul dintre traineri cu care am vorbit despre OKaua, spunandu-ne unul altuia cat de uimiti suntem de acesti copii minunati).

Ca este teatrul sau disciplina impusa de coordonatori, ca este doar materialul genetic de buna calitate sau cate putin din fiecare, chiar nu conteaza. Ce conteaza este faptul ca omenirea mai are o sansa: baietii si fetele din trupa OKaua sunt aici, ceea ce inseamna ca nu avem doar cocalari si pitipoance in jurul nostru. Doamne ajuta!

Si felicitari OKaua! Sunteti minunati!

Cu o usoara oboseala in glas (sau in degete, ca doar suntem virtuali acum) si cu deja multa nostalgie, pot spune ca s-a terminat si prima editie a Festivalului National de Teatru ArtThalia din Drobeta Turnu Severin, editie in care am avut placerea sa fiu implicat impreuna cu DTS Flow. Imi este tare greu sa-mi pun ordine in ganduri dupa 5 zile intense, pline de lucruri mai mult sau mai putin importante, dar care au contat pentru sentimentul final de satisfactie deplina. Probabil haotic si departe de adevarul complet, va prezint mai jos cateva pareri despre ArtThalia 2011.

Totul a inceput cu mine sceptic. Ideea de promovare a culturii in Severin + teatru + o organizare relativ grabita, cu multe lucruri facute pe ultima suta de metri – toate astea imi pareau a rezulta in ceva destul de trist, o incercare fasaita care nu va face altceva decat sa puna bazele pentru viitor. Asta daca reusim sa ne culegem dupa ce vom fi fost terfeliti si tarati prin noroi. Din fericire, m-am inselat.

Festivalul ArtThalia in sine cred ca a fost atat de sus cat a fost posibil, luand in calcul toate lucrurile din jur: o sala de teatru in care rasuna din cand in cand muzica populara de la bomba de langa (care insa au incetat sa ne mai deranjeze dupa lungi insistente); o sala mai mult goala in care 90% din public, daca nu mai mult, au fost participantii in sine, organizatorii si prietenii nostri; o trupa retrasa din concurs in ultima secunda, probleme de organizare aparute pe parcurs – unele potential devastatoare, dar care au fost “carpite” pana la urma, lasand per total, la o privire din afara, o imagine placuta.

Festivalul National de Teatru ArtThalia a fost in primul rand o experienta magica pentru mine, aducandu-mi aminte de anii de liceu cand eu eram participantul la diverse festivaluri de teatru: libertatea si nepasarea care pluteau in aer, dar o nepasare aparenta fiindca in spatele ei se afla o apasare si o emotie constanta, distractia generala si mirosul de vacanta, oboseala generala dar satisfacatoare, emotia de a-ti vedea competitorii pe scena si de a te afla tu in fata publicului si in sfarsit aplauzele de la final – senzatia aceea pe care doar cineva care a urcat pe scena o poate simti. Si daca s-a reusit ca macar o parte din aceasta experienta sa fie impartasita participantilor (si, sper eu, publicului), atunci ArtThalia 2011 a fost un adevarat succes!

Am vazut trupe profesioniste in afara concursului – studenti de la UNATC si Spiru Haret, precum si trupa Improvisneyland care a reusit sa faca un show de milioane care a reusit sa ma surprinda complet si m-a facut sa rad cum nu mai rasesem de mult.

Am vazut trupe de amatori in concurs – doar trei anul acesta, adica putintele – dar care se incadreaza foarte bine in ideea de “quality over quantity”: in primul rand Trupa OKaua (despre care voi scrie un post separat pentru ca merita si m-au impresionat mai mult decat orice la acest festival), apoi GMG Esperom din Brasov unde acum prietenul nostru Andrei aka Nete aka Shaggy ne-a facut pe noi, cei din DTS Flow, sa-l consideram drept cel mai bun interpret masculina si, in final, trupa Theodor Costescu de la noi din Severin care a venit cu o piesa grea, o piesa riscanta pentru zilele noastre – teatru antic – dar care au reusit sa nu se faca de ras si pe mine personal chiar m-au prins cu povestea. Deci, per total, concursul in sine a fost o reusita.

Din culise, pot spune ca s-a facut tot posibilul ca participantii sa se simta bine si sa ramana cu ceva de pe urma Festivalului: am inceput cu o excursie pe Dunare pentru a ne cunoaste mai bine si pentru a vedea punctele de atractie de pe “drum”, am continuat cu un gratar in aer liber – care trebuia sa fie foc de tabara – pentru a ne cunoaste si mai bine (unde am jucat “Tara, tara, vrem ostasi!” pentru prima oara in vreo 15 ani), am participat la worshopuri unde profesionisti au incercat sa ne invete si sa-i invete pe actori cateva tips&tricks folositoare in viitor si in general am respirat munca si cultura. Ceva ce nu cred ca s-a facut vreodata in Severin.

Fiindca i-am lasat pe cei de la OKaua pentru un alt articol, trebui sa-i laud intai pe membrii DTS Flow care au ajutat si fara de care Festivalul cu siguranta nu ar fi fost atat de reusit: Simona, Aida, Dany, Maria, Ana si Alex aka Flipper, care au dat dovada de o seriozitate de care nu-i credeam in stare, de maturitate, putere de munca si responsabilitate. Au fost pur si simplu minunati si ma bucur sa stiu ca si ei au ramas cu un gust extrem de placut dupa aceasta experienta, la fel ca si mine si Alina. Aplauze si plecaciuni, DTS Flow, le meritati (alaturi de Anemone, Cristina si Sorin care ne-au fost adeseori alaturi).

In incheiere realizez ca am spus atat de putin lucruri desi am scris atat de mult… ideea care trebuie sa ramana si care sper ca este impartasita de toti – sau macar majoritatea – celor care au participat la ArtThalia este ca Festivalul a fost unul reusit, corect si bine organizat. O baza foarte solida pusa in acest an, o baza pe care se poate construi (si trebuie sa construim) ceva maret pentru ca am vazut ca avem potential. Si ca se poate!

P.S. Nu am pus poze cu trupa Theodor Costescu pentru ca NU AM. Asta asa, ca sa nu avem discutii :P

Sincer sa fiu, imi placea 1Q Sapro pe la inceputuri cand o dadea cu Morometzii (prima serie, zic, cu Raku si Drops) si mi-a placut pana si Sarmalutza Party dar de acolo a luat-o in jos. Si razna, desi macar a reusit sa slabeasca – ceva ce din proprie experienta stiu ca e tare dificil.

Ma rog, ideea e alta: au aparut acum doua melodii noi cu 1Q Sapro, una mai ciudata si dubioasa decat alta. Incepem cu dubiosenia dubioseniilor in care 1Q nu are un rol mult prea important, Marcel Pavel ft 1Q Sapro – Sha la la (oooooh.MY.GOD!!!?!?!?!?!?!?!?):

Nici o piesa care teoretic ar trebui sa fie tare tare nu e tare tare, in combinatia 1Q Sapro si Ada Milea – Ignoranta:

Poate sunt eu prea batran. Poate sunt altii, si isi pierd mintile.