Posts from — November 2011

Rar se-ntampla sa postez muzica pe Facebook, si cu atat mai putin pe blog, mai ales daca nu e o hip hoapa smechera (vedeti, deci, cum se imputineaza putinteaua?). Totusi, am dat intamplator peste acest nene zis Luke Bryan si Country Girl (Shake It For Me). Si cand ascult piesa, uite-asa imi vine sa sar in noroi si sa topai pe porci, c-o bere spumegand in mana si cu vreo 14 countryitze cu palarii de cowboy fluierand si stropindu-se cu bere…

Nu stiu la voi daca are acelasi efect, dar macar dati-i o ureche lui Luke Bryan cu Country Girl (Shake It For Me):

Shake it for me, girl!

Am inceput prin a-i uri pe englezi ca sunt cretini si considera tot romanul rrom, ca ziceau de noi ca n-ar trebui sa intram in UE ca le umplem tara de SIDA si alte boli venerice si alte tampenii de genul asta. Au urmat apoi italienii cam pe aceeasi idee, iar apoi francezii (na, ordinea ar putea fi diferita, dar tre’ sa ne doara-n cur de ordine).

Ideea e ca toata Europa a inceput sa-i considere pe romani un fel de diareea lui Dumnezeu, un fel de mucii verzi ai societatii, microbii intestinali si bacteriile de pe limba. Adica din ce in ce mai rau. Pentru ca in tarisoarele lor minunate a inceput sa cam puta cacatul si pentru ca in creierasele lor atrofiate nu se poate face diferenta intre un r si mai multi r. Pe scurt, Europa cea mare si tare a inceput sa ia la pula, scuzati-mi expresia, cam tot romanul. Inclusiv pe romanul ala nevinovat despre care canta Parazitii, care se trezeste la 7 sa plece la munca, care stie mai bine decat ei cand e ziua nationala a Frantei, care a terminat o facultate si se lupta intr-o tara mizera cu doua joburi ca sa nu moara de foame. Romanul cel pe bune si nu tiganul spargator de capete si seminte, violator de englezoaice grase si omorator de babe nevinovate.

Dar divaghez…

Ideea e ca prin aprilie, franceJii cei cu simtul umorului s-au sters la cur cu Romania si au ajuns sa arate “salutul romanesc”: adicalea mana intinsa ca la cersit. O porcarioara de prost gust care in America ar fi lansat un razboi, in Romania cu un singur avion de lupta, si ala defect, normal ca n-a starnit nimic mai mult decat indignarea natiunii. Asta ar fi salutul:

Mai tarziu decat ar fi trebuit (dar stim cu totii ca-i mai bine mai tarziu decat deloc), cei de la Kamikaze s-au gandit sa le-o intoarca francezilor intr-un mod la fel de barbar. Si sa le arate ce inseamna, de fapt, sarutul frantuzesc si cum ii sarutam noi cu drag:

Si trebuie sa recunosc ca acum ma simt mai bine. Sunt departe de a fi un nationalist si n-as lupta pentru Romania nici impotriva unei invazii de purici, dar ma deranjeaza enorm prostia altora si pasivitatea de poponar fericit a statului roman. Asa ca, pentru asta, felicit cu mana pe cocoselul galic revista Kamikaze si astept frantuzoaice destepte sa ne pupam frantuzeste.

Astazi mi-a facut eMag o surpriza super placuta, desi eu ca un client nerecunoscator ce sunt, clocoteam aici de nervi si nu mai stiam ce sa fac si eram gata sa ii injur. Iata pe scurt povestioara:

Miercuri, 23 noiembrie, am facut comanda pentru un laptop, o geanta de laptop si doi mousi. Joi m-a sunat o domnisoara sa-mi spuna ca a mea comanda a fost procesata si ca o vor trimite vineri, urmand ca eu sa o primesc luni.

Vineri, 25 noiembrie, la ora 5 dimineata, eMag a inceput nebunia Black Friday unde a oferit super discounturi la zeci de produse, printre care si la cateva laptopuri, dintre care unul in particular mi-a atras atentia: nu, nu era unul identic cu cel cumparat de mine, ci unul chiar mai bun. La acelasi pret. Laptop pe care n-am putut sa mi-l cumpar, evident, pentru ca deja imi confirmasem comanda. Credeam eu ca deja imi fusese trimisa (am avut un moment de nebunie in care le-am trimis mail celor de la eMag, rugandu-i sa-mi anuleze comanda, dar m-am razgandit repede vazand cum se epuizeaza stocurile).

Ei, si ajungem in ziua de astazi, luni, 28 noiembrie, ora 6 fara douajcinci. Canci curier la mine la poarta, canci comanda primita, multi nervi din partea mea. Incerc sa intru pe eMag sa vad istoricul comenzilor, nu se poate. Intru in mail sa incep sa trimit injuraturi in stanga si-n dreapta (de fapt, sa intreb politicos ce dracu’ se intampla cu comanda mea trimisa de miercuri) si vad un link direct catre comanda. Il apas, sa vad daca merge… si merge! Iata ce vad:

Carevasazica, din bun simt si pentru ca eu sa nu ma simt in continuare tapit (practic, abia joi au anuntat de Black Friday, la mai putin de 12 ore inainte de comanda pe care de altfel n-as mai fi facut-o), mi-au tras o reducere de 256 lei. Adica suficient cat sa ma faca sa nu sufar asa tare ca n-a ajuns comanda azi. Ce simplu e.

Si da, de asta raman eu client eMag!

Prin 2008, mi-am lansat un blog despre Football Manager, jocul care-mi mananca orele, zilele si saptamanile de ceva timp incoace. A fost un proiect personal, cam ca acest blog, asa ca nu m-am ocupat niciodata de promovare intensa sau de creat enorm de mult continut. Ba chiar l-am ignorat pentru perioade destul de lungi, insa de anul trecut am inceput sa fiu mai serios cu el. Cu blogul meu despre Football Manager.

Si se pare ca asta a dat roade: acum cateva zile am fost contactat de administratorul unui alt blog despre joc, din Ucraina de loc si de fel, care mi-a zis ca vrea sa-mi ia un interviu. A rezultat articolul acesta (click pe link sa-l citesti!) in care scriu despre istoria mea de Football Manager freak, despre cum pierdeam zilele cu Alin in infruntari legendare Inter – AC Milan si multe altele. Probabil ca pe 98.7% dintre cei care citesc si nu joaca acest joc, interviul asta nu inseamna nimic, dar nu puteam sa nu ma laud. In caz ca se plictiseste omu’ de tampeniile mele, bag si-un screenshot sa ramana aici mereu si sa dovedeasca faptul ca sunt o mega celebritate geekoasa si footballmanagericoasa:

Pai nu?

Ei, iata ca s-a petrecut si inevitabilul: sunt licentiat in jurnalism! Ma rog, eram de mult insa abia acum am primit si eu diploma care atesta acest lucru. N-am avut nevoie de aceasta diploma care sa-mi ateste cunostintele, asa cum probabil nu voi avea niciodata nevoie de ea insa se pare ca e mai bine sa o ai acasa decat in arhivele universitatii.

Oricum, sunt in continuare in urma. Am fost in urma cu primirea diplomei de licenta, acum sunt doar un amarat de licentiat in jurnalism. Majoritatea, probabil, deja sunt masteranzi in jurnalism, poate chiar doctoranzi (daca o exista asa ceva). Ma simt inferior deja, ca nu sunt si eu un masterand ca, probabil, majoritatea reporterilor de la Click, a profesionistilor de la B1 TV si reporteritelor de pe la posturile de muzica… Deh, ce sa-i faci, daca nu ma duce si pe mine capul…

Acum, serios, consider inutila aceasta hartiuta, care nu este nimic altceva decat o hartiuta. Probabil ca stiu mai multe despre jurnalism si felul in care se face o stire (pentru ca asta este, in principal, jurnalismul, daca e sa reducem totul pana la nucleu) decat mai sus numitii reporteri – dar probabil ca majoritatea oamenilor cu putin bun simt si o minima cultura generala stiu sa faca asta mai bine.

Facultatea de jurnalism in sine este ceva inutil – cel putin pentru intinderea de 4 ani pe care am fost obligat sa mi-i irosesc acolo. Bazele se pot invata in probabil 6 luni, dar oricum nu conteaza ce inveti la facultate, pentru ca TV-ul si Radio-ul si probabil presa scrisa vrea sa scrii cum vor ei, nu cum trebuie – si zic asta din experienta personala. Pentru ca traim in Romania.

Dar macar am diploma, cum ziceam. Licentiat in jurnalism. Parca incep sa ma simt putin superior, inferiorilor!

Astazi, intamplator, am ajuns pe pagina de la Gtop a blogului meu si am ramas profund impresionat de faptul ca vizitatorii pe Blogu’ lu’ Calin, adicalea asta pe care esti, te afli, te gasesti in momentul de fata, sunt interesati de cele mai profunde teme. Nu m-as mira, asadar, ca multi Patapievici si Cartaresti sa fie, de fapt, cititori ai blogului meu.

Iata statisticile, subliniind principalul motiv (principalul termen de cautare) care-mi aduce oameni pe blog:

Am blog de cultura, deci traiasca curtura!