Absurd. Made in Romania

Sunt abonat Vodafone de sapte ani si ceva, de cand se numeau Connex (whatever the right spelling is) si aveau abonamentul ala genial cu prima secunda gratis, de suna lumea de 15 ori sa spuna “vin acasa, fa cartofi prajiti”. Acum patru ani a aparut si un al doilea abonament, acum doi ani a aparut si un al treilea. Abonamentele insele, fara extra-optiuni si extra-costuri sunt minim 15 euroi (valoarea totala este, de fapt, mai mare, fiindca abonamentul meu e 7 euro :P). Whatever. Ideea pe care ma bazez eu este “de sapte ani”.

Abonamentele Vodafone sunt pe numele lui tati si trebuie schimbate. De vreo doua saptamani ma chinui sa rezolv chestia asta si, pe scurt, raspunsul ar fi: nu se poate, du-te dracu’ cu abonamentele tale cu tot, nu avem nevoie de tine, mizerie! Mai mult sau mai putin semnul exclamarii. De ce?

Pentru ca traim intr-o tara roasa de birocratie, in care regulile sunt scrise de niste burtosi buhaiti dupa ce au consumat 14 litri de vin (pentru ca tot romanul stie ca vinul rosu e sanatos, asa ca bem cat mai mult sa fim cat mai sanatosi!), oameni care n-au fost in stare sa termine seralu’ dar au stiut, dupa miros probabil, ce gaoaze sa linga pentru a ajunge acolo sus. Si pentru a face reguli. Cu care, in limita bunului simt, sunt de acord.

Adica povestea sta in felul urmator: pentru a muta abonamentele pe numele meu (nu din motive de “asa vreau eu,” sa fie clar) este nevoie de una bucata certificat de deces si una bucata dovada ca eu locuiesc unde locuiesc. Asta am aflat sunand la relatii cu clientii.

Cand am ajuns la sediu, prima data, o muratura stramba si scarboasa m-a informat ca dovada – singura pe care o aveam atunci – si anume cadastrul facut cu surle si trambite, este bun “daca stau la tara”. Ii trebuie o copie dupa o copie pe care a vazut-o ea acolo, legalizata la notar.

Am plecat, dupa vreo 20 de minute de asteptare si nervi, la un alt sediu. Acolo, doua domnisoare de treaba, doritoare sa ajute. N-au putut, desi s-au chinuit: intr-adevar, cei de la Vodafone de la Bucuresti nu acceptau cadastrul. Nu acceptau nici copia pe care o gasise tanti cea dinainte, din motiv ca este copie. Eu n-am original. CUM SA N-AI ORIGINALUL? intreaba toata lumea uimita despre un act intocmit fix in 1924 si lasat sa putrezeasca la nush ce sediu de nu-stiu-ce. Uite asa, nu-l am. Si daca nu-l am, nu se poate face nimic cu abonamentele Vodafone (exceptand varianta “le radem pe toate”).

Deci le trebuie domnilor si doamnelor de la Vodafone un act pe bune. Dai si trage pile si zbate-te, si scoate de la tribunal, in regim de urgenta, ramanand dator pe ici-colo, cea mai apropiata chestie de original: un act cu stampila, cu timbru fiscal, pe care scrie ca este definitiv si irevocabil, bazat pe originalul din 1924.

Du-te la Vodafone, la aceleasi domnisoare de treaba. Muratura, din partea mea, poate sa isi izbeasca mereu si non-stop capul de un stalp, intre noi fie vorba.

La cele doua tanti calumea, dupa telefoane si explicatii referitoare la intreaga situatie, se primeste raspunsul clar: NU SE POATE cu acea hartie eliberata de tribunal, pentru ca, desi ei spun ca este identic cu originalul si ii ia locul din motive de lipsa de original, ca este irevocabila si definitiva, ei NU ACCEPTA COPII. Faza cea mai amuzanta dintre toate cele posibile? Le trebuie acel original pentru a ii face O COPIE pe care sa o aiba la dosar. Deci nu ar stii nimeni, niciodata, daca acea copie a fost facuta, in the first place, dupa o alta copie sau dupa original. Frumos, nu?

Deci, cu aburi iesind din urechi, intreb cat de calm pot – “Si, totusi, in cazul in care chiar nu exista originalul, din motive de <> ce facem?” Domnisoara a ridicat din umeri si si-a cerut scuze. Nu era vina ei.

Singura solutie? Sa imi rad complet toate cele trei abonamente. Solutie sugerata de Vodafone. Adica, asa cum am mai zis, traducerea simpla este: “du-te-n pace, drag abonat de sapte ani, mai avem multi altii, n-avem nevoie de tine”. Adica absurd. Made in Romania.

Pentru ca, pana la urma, nu le ceream nimic altceva decat schimbarea numelui. Ce-mi cereau ei, actul acela in original, pana la urma, nu avea absolut nicio legatura cu mine, fiind actul de proprietate al bunicii din partea mamei care, deci, are alt nume. Adica numele meu oricum nu apare nicaieri, chit ca e copie, cadastru, copie legalizata sau original. Dar nu se poate, Vodafone nu vrea si nu poate sa faca nimic. Pentru ca nu au nicio regula care sa le spuna ce sa faca in caz ca nu mai exista, din cine stie ce motive, originalul.

Sunt dezamagit si scarbit, drept pentru care le doresc celor de la Vodafone ca toti clientii lor sa fie la fel de satisfacuti ca si mine de serviciile lor si de modul lor de a face afaceri. In dublu exemplar, evident: original si copie. Fiindca, pana la urma, mentalitatea este pur romaneasca: de ce sa imi pese de un client cand mai am milioane?