Blogu’ lu’ Calin – scurta istorie orala (in scris)

0

Introducerile trebuie sa fie grandioase, sa capteze atentia, sa defineasca inteligenta, stilul inaltator si original etc etc etc. Mie nu imi vine nicio idee pentru o introducere “ca la carte,” desi entuziasmul exista. Pluteste. Il simt. Sper sa nu se duca la fel de repede cum dispare interesul pentru, in general, orice.

Care-i faza? Mi-am facut si eu blog (duuh!). Personal, adica. Cu numele meu. Nu genicon. Nu Calin Lucian. Nu alte nicknamuri, nu alte formule si formulari inventate pentru a ma ascunde de Dumnezeu stie ce inchipuire. Blogul meu, CalinCiabaipunctcom. Chit ca, probabil, n-o sa stie nimeni niciodata cum se scrie “Ciabai”, de ce nu e “Ceabai,” “Csabay” sau God knows what… De ce am facut acest blog?

Sincer, asa a fost sa fie. Sincer. Sunt in domeniul online de vreo doi ani de zile (si inca un incepator/visator incurabil), iar compania de hosting s-a hotarat sa imi dea un domeniu gratis. Oricare. Si am inceput sa ma gandesc, ce sa fac din el, cum sa fac bani. Am mai facut bani cu vreo enspe mii de site-uri-bloguri, unul mai bun decat altul, asa ca un proiect pe sfert inceput in plus sau in minus chiar nu mai conta. Si, cumva, mi-a venit in minte CalinCiabaipunctcom. Am zis sa incerc, de data asta pentru sufletul meu si al oricui va dori sa citeasca – fara sa ma imbogatesc iar. De amorul artei, adica. Fanta Shokata pentru suflet. Pentru al meu, in special pentru ca, in momentul in care am hotarat existenta domeniului, viata mea se schimba radical.

Asa ca m-am pus pe gandit. Cum sa fie. Ce sa zic. Sa nu ma fac de ras. De cine ma iau. Pe cine pup in cur – faze d-astea. Ce-o sa zica lumea de mine? O sa se uite ciudat? O sa se intrebe de ce fac asta, o sa ma considere un freak? Si tot asa, si pe dincolo, pana mi s-a facut greata. M-am hotarat sa scriu despre mine, asa cum este ideal, asa cum ar fi normal. Un simplu jurnal de ganduri si poate intamplari, nu de bani. Un simplu loc in care sa-mi fac publice frustrarile, precum si bucuriile, fie ca sunt ele Premiul Nobel sau o erectie puternica, un cos in frunte sau un meteorit picat din cer fix in fata portii mele.

Ma va asculta (a se citi “citi”) cineva? Bine-nteles. Vreo cinci-sase din obligatie, sa imi spuna ca au citit blogul. Inca vreo zece vor ajunge intamplator aici cautand disperati, in spasme “tzatzele blondei cu buci perfecte”. Restul de doi vor fi eu si din cand in cand Alina. Si mi-e de-ajuns. Nici nu conteaza pana la urma. E pierderea poporului. E viata mea oferita pe tava. Sunt gandurile mele. Sau nu e nimic.

Oricum, concluzia ramane aceeasi: entuziasmul este mare, dar paleste usor. Placerea de a scrie, neexersata, neexploatata si transformata intr-un gest mecanic pentru diferite alte proiecte, isi pierde din farmec, din putere si, astfel, orice poveste – din sens. Cu alte cuvinte – orice este posibil cu blogu’ lu’ Calin. Cel putin teoretic. Si istoria lui, normal, se scrie din mers – de aici inainte.

Si da – nu toate minunile lumii au inceputuri grandioase.

SHARE
Next articleTati

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.