Category — De jurnal

N-am idee cum se numeste mancarea pe care am gatit-o azi – complet eco, 100% dietetica – si care s-a inspirat dintr-o reteta inventiv numita “porc cu sos si ciuperci”, dar exact asta e ce-am facut eu astazi si sunt tare mandru: un ceva de porc, gras, sarat si suficient de gustos incat sa ma faca sa-mi para rau ca mi-am promis (de vreo 14 luni) ca slabesc.

Deci Halaaeeeuhul de porc se prepara in felul urmator: cumperi intai 500 de grame de carne de porc (de la cotlet la ceafa, dupa preferinte), apoi o conserva de ciuperci intregi si te gandesti daca ai acasa o ceapa mare, doi ardei grasi medii, neste sos de rosii (rosii in bulion, rosii proaspete sau ce-ti doreste tie inimioara), condimente asa cum iti plac tie, niste ulei in care sa calesti mancarea pentru a o face sanatoasa si vreo 5 catei de usturoi pe care, ca si mine, vei uita sa ii pui. Prepararea retetei este simpla:

- Plangi si injuri tocand la ceapa, pe care o arzi in ulei cu ardeii grasi
- Cand incepe sa-ti revina vederea, adaugi la perpelit carnea de porc, taiata asa, cam cat sa muste din ea de doua ori o domnisoara delicata.
- Cand ti se pare ca s-a prajit destul (desi nu complet) carnea, adaugia apa si lasi la fiert cu capac. Mie mi s-a parut prea repede ca s-a prajit, asa ca mai mult s-a facut ciorbita de porc.
- Vreo 30 de minute pleci la trebuirile tale si lasi totul la fiert, iar cand te-ntorci observi ca ti-a cam disparut apa. Si ceapa. Si ardeii. Adica ai un sos pe cale de a deveni grosut si bun.
- Arunci trei linguri de sos de rosii, mesteci de doua ori si astepti 78 de secunde (eu am numarat, de exemplu)
- Apoi arunci ciupercile intregi si mai lasi sa fiarba, cu capac, vreo 5-7 minute. Mesteci din cand in cand, ca sa nu te plictisesti. Evident, uiti sa pui usturoiul.

Apoi iese o mancare de porc, sanatoasa ca untul amestecat cu smantana, dar buna. Daca esti jmecher, nu ca mine, tragi si o ploaie de verdeturi pe deasupra sa arate si mai bine-n poza. Eventual, faci poza la mancare-n farfurie, ca sa fie si mai de efect. Daca nu – nu. Cum vrei. Daca vrei. Eu o sa mai vreau.

Da, titlul suna exact cum am vrut eu sa sune. De ce? Pentru ca ne-am party de Halloween La Munca si a fost bine – parca m-as mai party o data, de doua ori, ca sa nu uit cum se face. Data viitoare promit ca fara bere fiindca, am vazut, face mai mult rau combinata cu tequila decat alte licorice.

Anyway, back to ze party.

Asa cum a zis si Alina (care daca n-ar fi fost, postul asta nu s-ar fi existat), Halloween Party in club La Munca a fost un proict DTS Flow, ONG al carei membru veteran (adicalea cel mai batran) sunt de foarte scurta vreme. Ceea ce inseamna ca m-am ocupat, dupa posibilitati, de organizare: mai un ochi pe la fete, mai o gura de apa tonica, mai o plimbare dintr-un colt al barului in altul… chestii profunde, fara de care o petrecere nu poate fi numita petrecere ci, eventual, perfectere si n-ar mai fi cu haz.

Cum cu haz a fost costumul meu de Halloween, un fel de zombie de doctor trasnit de nebunie, nu de fulgere.

Alina a fost partea sexy, diavolicindu-se cu si fara ochelari, dupa cum se incetosa de la alcool.

Deci, da, deci eu am fost cu Alina, deci.

Apoi am tras-o in grup, pentru ca asa e mai frumos, si a iesit bine. Zic.



Asa cum as zice si despre fetili frumos costumate si datatoare de vise ilegale (probabil ca toate inca nu se regaseau in versurile “am doar 18 ani…”), care pe unde le-am apucat. De la batranete si diavolite, adevarul este ca n-am prea apucat (adica erau mai multe de pozat, da’ e greu sa mergi prin clubul aglomerat cand ai burta).



Ba, in cele din urma, pot zice asa cum am mai zis: ne-am party he Halloween bine si sunt convis ca ne-am mai party de cateva ori.

Peseu: Ma asteptam ca totul sa fie ruinat de o muzica de cacat. M-am inselat si desi n-a fost chiar un playlist pe care batranetile mele l-ar pune la cale, a fost frumos. Chit ca n-auzisem in viata mea 90% dintre zdranganele :)

Contratimp este un film prost facut de Media Pro Pictures – evident, nu despre el voi scrie astazi, ci despre Contratimp-ul de Severin, primul reality show severinean si prima emisiune gen treasure hunt din Romania (cel putin din cate stiu eu). Prima editie la care am avut bucuria si onoarea (in ciuda limbajului de lemn, nu pup pe nimeni in fund, ci vorbesc sincer) sa particip impreuna cu Alina. Echipa lenesilor. Couch potatoes-ii. :)

Pe scurt, emisiunea e un fel de Amazing Race pe plan local – deci n-am ajuns, din pacate, in Egipt sa mancam nasul Sfinxului – una care s-a desfasurat de-a lungul a 8 probe imprastiate cu cap prin Severin, dintr-un colt in altul, cu oameni pusi pe fuga (probabil – noi nu prea) si pe fapte mari.

A trebuit, asadar, sa invatam un copilas de gradinita ce-i aia origami (evident, nici noi nu stiam), a trebuit ca Alina sa mearga cu-n ou in gura (de gaina. Oul, nu gura) si in general sa ne punem la grea incercare muschii si articulatiile obosite de trecerea timpului in regim de “no, can’t do!”. Nu zic insa mai mult despre probele Contratimp pentru ca exista sansa infima ca cineva sa citeasca blogul meu inainte de a vedea emisiunea si n-as vrea sa existe spoliere…

Tot ce pot sa spun este ca am fost profund impresionat: n-a fost ceva “de provincie,” un lasa-ma sa te las, un “las-o ba, ca merge asa” – sau daca a fost, nu s-a simtit asta. Totul a curs rapid, frumos, a fost intens, amuzant si extrem de dificil, iar in final norocul, acea permanenta “loterie a penaltiurilor” a ales castigatorii. Iar in final ne-am stropit toti cu sampanie – era prea calda pentru a fi bauta :D

Inca nu stim exact cand o sa apara emisiunea pe TV – RTS este locul unde ne puteti vedea si puteti urmari un show severinean facut foarte bine (cel putin asa a parut de-acolo, din inima lui), unde puteti deveni fanii nostri (muhaha) si unde puteti vedea de ce imi promit de vreo 6 luni ca slabesc. Candva prin octombrie si, rumor has it, inclusiv pe net. De asemenea, puteti tine un ochi permanent pe DTS Flow, site-ul ONG-ului cu acelasi nume care a facut totul posibil si care face multe alte lucruri ce merita aplauze, cel putin la nivel local.

A fost frumos. O stiruta despre Contratimp in Severin, inclusiv cearcane & sunci saltarete marca EU, puteti vedea aici.

Later update, pentru cei cu lene mare-n oase:

Trecura cinci secole de cand fusei sa joc bowling in Severin si zisei ca e timpul sa imi iau inima in dinti din nou, sa ignor durerile de spate din nou si sa iau bataie – din nou. Dupa cum ziceam, la bowling. Care e in Severin si care e mai ieftin decat data trecuta, ceea ce este cu atat mai bine cu cat inca nu sunt tone de severineni asteptand la coada sa darame popica. Asta daca are vreun sens fraza mea…

In orice caz, ca orice om care se respecta si deja are experienta intr-ale bowlingului, am trecut pe bila mai grea – bila Nr. 13 adicalea – am inceput sa dau si cu Spare-ul si cu Strike-ul (desi nu bag mana in foc pentru ultimul) si m-am distrat din nou. Competitiv, mai captivant decat pare, chiar cool. Bowling in Severin.

Si pentru informatia celor curiosi, Dragos (toata lumea il stie pe Dragos, da?) a spus ca pistele arata mai bine decat in Mamaia, desi i se pare ca ceva mai mici. Si mai fara tzatze topless in jur. Pacat…

Si pentru Alexa carelea s-a mirat cand l-a vazut pe nenea ragand la postul meu cu bowlingul, iata si poza proasta care sa ateste existenta si prezenta:

ST-RIKE!

Peseu: Pentru cei 2.56 care au cautat “unde se joaca bowling in Severin,” daca inca nu au aflat, localul se numeste Feel si il vedeti de la ceas de la hotel Traian. Zic.

Vacanta, in sfarsit! Daca pentru unii vacanta inseamna mare – Costinesti sau Halkidiki, Nisipurile de Aur sau Kusadasi, pentru mine vacanta anul acesta inseamna Herculane. Nu neaparat din cauza unei iubiri imense ce i-o port statiunii de la doi pasi de casa, ci din cauza ca anul acesta era planificat unul fara vacanta, dar o “schimbare brusca de inima” (cum s-ar traduce la TV englezescul “sudden change of heart”) ne-a facut sa impachetam in graba niste haine si sa plecam pentru cateva zile la Herculane.

Herculane care nu mai este aceeasi statiune balneara de acum cativa ani care mustea de bosorogi reumatici si intepeniti de spate veniti sa-si curme suferintele – nu ca nu ar mai vrea, ci pentru ca anul acesta, probabil primul de cand a avut Ceausescu prima erectie in fata Lenei, nu au mai primit cupoane de vacanta. Intr-un fel normal, ca tre’ sa stea acasa sa ridice diguri, sa-si pazeasca locuinta de viitura, nu?

Trecand peste asta, pot spune ca sunt satisfacut pana in varful degetului mic de vacanta mea la Herculane, desi nimeni sau doar foarte putini dintre prietenii mei reusesc sa inteleaga cum de prefer Baile – marii. Dar le prefer pentru liniste, le prefer pentru aerul curat, le prefer pentru somn si relaxare, pentru masajul exceptional, le prefer pentru strandul cu apa termala urmat de o bere la halba cu 2,5 lei. Le prefer pentru ca atat de putini oameni le prefera, si in special pentru ca 90% dintre cei care nu le prefera inteleg prin vacanta betie si iarba, borat in mare la 4 dimineata, scandal dupa scandal, stat la plaja intre 13 si 17, ingropat chistocuri in nisip si pisat pe tot ce inseamna respect fata de persoana de langa, amic sau necunoscut.

Cu toate astea, Baile Herculane sunt departe de perfectiune, de vacanta ideala pe care orice om sanatos la cap si-o poate dori. Devenita un paradox romanesc, statiunea iti prezinta un peisaj de documentar, ceva cum poate mai vezi prin India: o pensiune cocheta, verde si primitoare, cu doar doua etaje si opt camere, langa un mamut in constructie – constructie stopata pe motiv de criza, langa care se afla o casuta de chirpici cu buruieni pana la acoperis, cu gard din sarma ruginita, roasa de ani si aburi de sulf. Si daca te-ai caza in pensiunea verde, la etaj, ai putea admira la drum de seara cimitirul, si el inconjurat de pensiuni si vilute, sau ai putea vedea in jos pe malul Cernei gainile infruptandu-se din jeguri, in spatele caselor strivite de pensiuni.

Aici vezi impunatoare hotelurile comuniste – Afrodita, Minerva, Diana – toate aflate in paragina, dupa lupte grele cu timpul si cu guvernele neinteresate de starea lor, precum si minunatele inventii capitaliste – pensiunea Lorabella, vila Gogu, terasa Vasy XXXL sau restaurantul Pizzeria Greceasca, toate castigand, mai “unu pe fata, doua pe dos” un ban cinstit pentru zile negre.

Turistii din Herculane par si ei inghetati in timp (asta daca excludem “elita” din weekenduri): de la doamne cu batic pe cap si obrajii rosii de la bere, pana la gentlemani cu costum gri, ros la coate, si palarie cu pana; de la copii imbracati in pulovere tricotate, din acelea cu un romb urias in fata si maneci laaargi, pana la adolescenti cu papuci maro din cauciuc sau sandale cu sosete albe; de la clasicul cuplu roman: el cu burta cat o roata de tractor, cu tricoul suflecat deasupra si ea cu 1,4 tone de machiaj, parul coafat si vopsit inainte de plecarea in vacanta si mainile tinute mereu in solduri, dar ceva mai in spate, ca si cand ar fi intr-o permanenta stare de graviditate in luna a 7a pana la cuplurile tinere, de viitor, cu el schilod in slapi si pantaloni de trening, de fas, si ea spargand seminte intre masele, scanand pe o raza de 10 metri, ca un radar, orice faptura vie si comentand ceva, de obicei incepand cu “i-aute-o si pe aia!”

In Herculane, cele 5 restaurante par a apartine toate aceluiasi patron: servesc toate snitel de pui cu cartofi prajiti, ceafa de por sau piept de pui la gratar, tot cu cartofi prajiti, mici cu mustar sau cascaval pane. Evident, cu garnitura de cartofi prajiti. Si nimeni nu pare sa constate chestia asta, sau nimanui nu-i pasa. Preturile sunt acceptabile iar carofii sunt prajiti, deci de ce sa ne plangem ca nu putem sa mancam ceva mai deosebit, ceva ce n-am mancat cel putin o data in ultima luna, acasa…

Si da, cu toate astea, imi place la Herculane! Mi-ar placea ca si vremea sa fie buna, cu norii imprastiati prin lume, cu soarele gata sa ne bronzeze albul branzos, sa pot sa beau, ca toata lumea la strand, un pahar de bere (dar macar sa-l arunc la gunoi), apoi sa vin sa fac un masaj de 30 de minute, sa dorm 45 si sa respir apoi aerul curat de munte.

PS: Daca nu imi va fi lene sau daca nu uit, promit sa fac niste poze. Pana atunci, traiasca Google Images!

Despre Zilele Severinului voi detalia intr-un post urmator, acum trebuie sa scriu despre singurul lucru care m-a impresionat in acest weekend, All Star Game-ul Feminin pe 2010 (duh!) care a avut loc in minunatul nostru oras – intr-o sala polivalenta pe trei sferturi plina, partial ignoranta, desi biletul la eveniment a costat doar 10 lei. Deh, micii si muzica populara erau mult mai interesanti, tocmai in coltul opus al orasului…

S-a inceput cu un meci demonstrativ al persoanelor cu dizabilitati – un meci care m-a impresionat, cum probabil ar impresiona pe oricine care urmareste sportivi in scaun cu rotile facand performanta pe terenul de baschet.

Dar momentul pe care toata lumea il astepta era All Star Game 2010. Eu nu stiam nimic despre baschetul feminin din tara si in general aveam o parere misogin-preconceputa cum ca baschet feminin nu poate insemna spectacol, mai ales in Romania. Insa am fost placut surprins de meci – castigat de catre reprezentantele echipei World (cele mai bune straniere care joaca in Romania) cu 100-si-ceva la vreo-60 (pe tabela, scorul a fost 105-104 dupa niste smecherii amuzante). Desi baschetul in sine la editia 2010 a All Star Game-ului feminin nu a fost la un nivel foarte inalt, fetele au stiut sa faca spectacol, in special reprezentantele de culoare si am fost surpins sa vad ca lumea care nu avea nicio legatura cu baschetul a ramas impresionata de eveniment. Adica, sa o zicem in romaneste – s-a ras mereu si nu de jucatoare :)

Nivelul de fitze a fost undeva spre zero desi dupa niste scurte cautari pe Google am vazut ca o parte dintre jucatoarele din echipa World au evoluat si in WNBA, inclusiv “atractia” serii Alessandra Santos de Oliviera, o micutza de 1,96 si o veterabila varsta de 37 de ani.

La final, nu s-a mai tinut cont de reguli si meciul s-a terminat intr-un 10-la-10 nebunesc, din care va voi arata ultimul minut filmat de mana tremuranda a Alinei, dupa cele cinci vieti necesare uploadului:

Si dupa vreo 15 vieti, tot de la final, dansul victoriei al reprezentantelor World (un fel de Shaq’s dance mioritic)

Cu alte cuvinte: sa tot fie!