Cum mi-a redat trupa OKaua increderea in generatia tanara

Trupa OKaua a fost castigatoarea primei editii a Festivalului National de Teatru ArtThalia, impresionand audienta si juriul cu o reprezentatie magica: piesa Google, o “istorie a omenirii” incantatoare si amuzanta pentru noi si epuizanta pentru ei: 100 de costume, miscare in continuu. Este destul de evident, zic eu, ca cei din Trupa OKaua sunt niste copii extrem de talentati asa ca nu voi vorbi prea mult despre asta fiindca nu cred ca are rost sa repet lucruri evidente. Voi incerca sa pornesc pe o cale ceva mai umana si sa va vorbesc despre surpriza si bucuria pe care cei de la OKaua mi le-au provocat.

Stiindu-i ca vin din Bucuresti (majoritatea celor din OKaua sunt elevi ai liceului AI Cuza din Capitala), ma asteptam la ce e mai rau: tineri plini de figuri si aere de vedeta, cu fitele duse la nivel de arta, aruncand cu banii in stanga si in dreapta, cu pretentiile in sus si in jos, inchisi in grupul lor exclusivist si pana la urma tamp, indobitocit de Mac si KFC si desene animate dublate in romana si jocuri pe calculator si cocalarismul si pitiponceala zilelor noastre.

Am interactionat cu multi tineri, multi reprezentanti ai generatiei viitoare si marea parte a lor sunt groaznici: grotesc de inculti, scarbos de ingamfati, suparator de limitati, nepasatori, vulgari si slab pregatiti, prost crescuti si, pana la urma, prosti de-a dreptul. Cam asa vad eu marea parte a tinerilor de azi si personal asta mi se pare inspaimantator.

Iar pe OKaua ma asteptam sa-i vad ca pe cele mai de vaza exponate ale rangului animal-inferior despre care vorbeam inainte. Iar acum cand ma gandesc la ei pur si simplu mi se umple sufletul de speranta si, cu riscul de a parea patetic, pot sa spun ca mi se umezesc ochii gandindu-ma la ei.

Primele momente petrecute impreuna nu mi-au zis prea multe: niste tineri linistiti, imbracati la fel – tricoul cu insemnele trupei (poate obositi dupa drum, imi ziceam), care refuzau sa-i ajut sa care bagajele. Desi eu sunt cam cat un munte iar cateva dintre fetele lor sunt ca niste firicele de iarba. Imi vorbeau cu “Dumneavoastra” si multumeau in continuu. Nu urlau. Nu tipau. Nu injurau. Da, NU injurau. Desi am mers pe jos prin caldura vreo 15 minute, cu ei urcand pante si carand bagaje grele. Nici macar o data n-au batut vreun apropo cum ca ne batem joc de ei. Ca nu mai pot. Ca sa-si bage ceva.

La un moment dat, dupa o zi lunga, le-am propus sa mai stam impreuna: sa iesim in oras, de exemplu si sa ne distram. Ne-au refuzat politicos, spunand ca sunt obositi. In alt moment, le-am zis ca nu au voie sa consume alcool in internat. Dar ca inteleg ca-s oameni si ca doar ii rog sa nu exagereze. Mi-au zis ca nu consuma alcool deloc – au o piesa de teatru de jucat, pana la urma. Si intr-adevar nu au consumat alcool. DELOC.

Spre sfarsitul spectacolului au vrut sa dedice un moment special celui in memoria caruia s-a desfasurat ArtThalia: Alexandru Ciurea. Dar au insistat sa fie DUPA ce juriul a deliberat, pentru a nu se considera ca vor sa influenteze cumva decizia.

Intr-un alt moment au vrut sa ne multumeasca: sa le multumeasca celor de la DTS Flow pentru ca, ziceau ei, ne-am purtat frumos cu ei. Asa ca ne-au cumparat bomboane si ciocolata pe care chiar nu au vrut sa le imparta cu noi. Erau ale noastre, pana la urma. Si chiar au aflat ca una dintre fete era alergica la ciocolata, asa ca i-au facut repede o felicitare in care ii multumeau. Ei singuri, fara sa le spuna vreun profesor ceva despre asta (pentru ca profesorii lor – coordonatorii – inca nu venisera).

Da, vorbim aici despre un grup de elevi din zilele noastre care au ajung intr-un oras strain si care o vreme au fost NEINSOTITI si NESUPRAVEGHEATI si care au preferat sa stea cuminti. Nu au spart nimic, nu au stricat nimic, nu au facut scandal, nu s-au imbatat.

Absolut toti cei din OKaua m-au impresionat intr-un asemenea hal incat cu prima ocazie i-am laudat familiei mele, prietenilor iar acum simt nevoia sa o spun public, pe blog. Sunt niste copii extraordinari: cu un bun simt rar intalnit, bine crescuti cum rar mi-a fost dat sa vad, seriosi si dornici sa munceasca incat pare ireal. Sunt genul acela de copii pe care iti vine sa-i iei de mana si sa ii plimbi prin toata tara, zicand: uite asa trebuie sa fiti! Sunt o mica raza de speranta in lumea asta a noastra, o raza stralucitoare care pur si simplu mi-a redat increderea in generatia tanara. Niste copii extraordinari.

M-am bucurat nespus ca am avut onoarea sa fiu alaturi de ei. Ca mi-a fost reamintit ce inseamna bunul simt si buna crestere. Ca inca exista inteligenta si seriozitate in lumea asta si ca inca se poate. Si nu o zic doar eu ci toti cei care au interactionat cu ei (inclusiv unul dintre traineri cu care am vorbit despre OKaua, spunandu-ne unul altuia cat de uimiti suntem de acesti copii minunati).

Ca este teatrul sau disciplina impusa de coordonatori, ca este doar materialul genetic de buna calitate sau cate putin din fiecare, chiar nu conteaza. Ce conteaza este faptul ca omenirea mai are o sansa: baietii si fetele din trupa OKaua sunt aici, ceea ce inseamna ca nu avem doar cocalari si pitipoance in jurul nostru. Doamne ajuta!
OKAUA2
Si felicitari OKaua! Sunteti minunati!

4 thoughts on “Cum mi-a redat trupa OKaua increderea in generatia tanara”

  1. Va felicit, chiar ati reusit sa intelegeti sensul fortei morale care da sens acestei trupe, mai mult decit arta dramatica. Energia pe care ati remarcat-o la acesti copii demonstreaza ca nu e vorba despre o generatie de ratati, asa cum a vrut ministrul invatamintului odata cu BAC-ul din acest an sa ne-o prezinte, ci ea, aceasta energie latenta a fost ignorata de majoritatea celor care se ocupa de ei si s-a canalizat spre nimic. Si asta nu din cauza lor. Probabil ca generatia lor are nevoie de aducerea in prim-plan a exemplelor pozitive, captandu-le interesul, tocmai prin capacitatea de a privi cu atentie, recunoascind valoarea si tenacitatea pusa in slujba unor idealuri comune.Romania cheltuieste 1 miliard de euro pe an cu participarea militarilor sai la mentinerea pacii la naiba in prasnic. Pentru rezolvarea conflictului dintre romani si romani, autoritatile n-au alocat niciodata nici un ban. Desi, cultura si mai ales teatrul este una din caile spirituale care-i pot apropia cel mai usor pe oameni. In timp ce zilnic stirile abunda in violente juvenile, consum de alcool si droguri in scoli pentru care ministerul Invatamintului pare ca nu este interesat sa gaseasca solutii. Ce nu stiti dvs. e ca uneori pasiunea lor pentru teatru e privita pretutindeni, prin urmare si de profesorii liceului, ca o erezie si ei sunt cei care suporta consecintele.

    Reply
  2. Intr-adevar si din pacate exemplele pozitive sunt rare si luate in deradere pentru ca, in cele din urma, un popor needucat si indobitocit isi da mai greu seama ca banii se arunca aiurea, in directii gresite si ca totul o ia pe un drum gresit.

    Iar referitor la copiii vazuti ca “eretici,” problema este doar temporara. Este intr-adevar dificil si frustrant pana intr-un punct, dar spiritul de turma nu a adus niciodata castiguri. Ca sa nu spunem ca exact acesti copii sunt adultii care in viitor vor fi cei mai castigati. Parerea mea. :)

    Reply
  3. Frumos articol…frumosi copii…citind cele de mai sus ma gandeam ca daca in scoli ar fi si cursuri de actorie poate am avea parte de multi, foarte multi copii diferiti asa cum sunt descrisi cei din Okaua

    Reply
  4. Am avut o experienţă similară la Festivalul de Teatru pentru Tineret, când eram încă în ţară, la Alexandria (2008). A fost un moment de excepţie şi am văzut şi cum a reacţionat publicul! O defecţiune tehnică ,a întârziat spectacolele cu aproape 110 minute. Toată lumea a stat înghesuită pe holuri, fără să dea semne de plictiseală. Se râdea, se glumea şi se aştepta cu răbdare şi voie bună! Sala Casei de Cultură, a fost arhi-plină, până spre ora 1:00, când s-a terminat seara, care ar fi trebuit să se încheie la ora 22:00, potrivit programării…
    Da. E adevărat. Porcăria cu bacalaureatul inculţilor, am spus-o şi o repet, e un boicot al tinerilor împotriva unui sisterm putred, al unei armate de 12 milioane de sinecurişti care au o singură calificare: învârtitori de hârtii de pe o parte pe alta. Şi ca să sune mai filo-american: FILEMANAGER. ;)

    Reply

Leave a Reply to Şerban Stănescu Cancel reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.