Dati-mi weekend, dati-mi somn!

De vreo saptamana, poate o saptamana jumate se tot taraie un concurs de baschet la noi in oras – unul in care am apucat sa joc si eu de doua ori inainte de a-mi suci piciorul. Astazi incep semifinalele si, cu ceva noroc, duminica vom juca finala. Sau echipa mea va juca finala, fiindca eu inca sunt cu piciorul stramb.

Si mi-e somn, un somn d-ala imputit de nu pot sa dorm, dar nici treaz nu sunt. SI o furie inexplicabila ma cuprinde…

Azi-noapte abia am reusit sa dorm. Nu din cauza emotiilor aferente unui meci mare (culmea, avand in vedere ca nu pot sa joc, n-am strop de emotie!), nu din cauza unei betii crunte, ci pur si simplu. M-am trezit de 1,000 de ori auzind zgomote suspecte, de 40 de ori sa-mi golesc berea din vezica (a fost meci, ce?), si definitiv la ora 7:55 (antemeridian) pentru a da o mana de ajutor (pe care n-am dat-o).

Prietenii mei nu pot intelege cum de un self-employed se poate plange de oboseala. Ca munceste prea mult. Ca nu poa’ sa stea pana la 2 in oras, ca a doua zi tre’ sa lucreze. Chestii d-astea care, pana intr-un punct, chiar par incredibile. Insa sunt reale si daca nu te tii de ele, se duce totul dracului. Si, oh, cat de mare este ispita, mai ales in astfel de momente, cand ochii iti pica in gura, gura in stomac si capul trece printr-o sesiune virtuala de acupunctura cu topoare neascutite.

Vreau weekend, vreau somn. De mult timp. O groaza. Si degeaba. Vine weekendu, vin alte lucruri care trebuie facute, alti nervi, alt stress. O sa dorm candva. Promit.

Leave a Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.