De ce nu stiu romanii sa munceasca?

Romania a reusit sa coaca o natie de oameni carora nu le place sa munceasca. Oameni care nu au respect fata de munca in sine si care prefera sa o frece in loc sa FACA ceva. Romanii sunt neseriosi, sunt puturosi, nu sunt dornici sa invete si sa progreseze. Vor sa se complaca in jegul in care traiesc si cei care au sansa de a face ceva o ignora complet, pentru ca asa sunt facuti. Ei, romanii.

Inainte de a continua cu meteahna mea de-o viata – si anume aceea de a generaliza complet totul, pot sa spun ca sunt fericit sa ma fi inconjurat de exceptii. De oameni care vor sa munceasca, oameni care muncesc si care trag tare sa le fie mai bine. Pentru ca asa este normal. Dar de restul de 99% dintre romani, niste puturosi nesimtiti care-si merita soarta… de ei m-am saturat.

De ceva timp am inceput sa angajez oameni sa imi scrie anumite articole pe anumite bloguri. Daca nu imi place subiectul, daca nu am timp, daca pur si simplu asa vreau eu, pun un anunt pe un site gen Freelancer sau Elance si primesc zeci de aplicatii de la oameni dornici sa scrie acele articole. Filipinezi, indieni, americani, englezi, sarbi si… romani. Deci, uite, romanii lucreaza si se chinuie. GRESIT!

Absolut toate experientele mele cu romani care s-au oferit sa lucreze intr-un fel sau altul pentru mine au fost groaznice. Am ajuns in punctul in care primii pe care-i tai de pe lista de aplicanti sunt romanii, urmati de kenieni, congolezi si alte natii care vorbesc engleza ca Iliescu. De ce? Pentru ca romanii nu stiu sa primeasca sansa pe care ei par sa si-o doreasca (pana la urma, eu pun un anunt cu un job si ei se ofera sa duca la bun sfarsit acest job, nimeni nu-i obliga). Pentru ca romanii o freaca. Pentru ca romanii nu stiu sa munceasca.

Hai sa facem o comparatie, pentru a fi totul clar: ultimul meu job cerea 10 articole pe un anumit domeniu. Am angajat un American proaspat pensionat care dorea sa devina freelancer si o romanca cu mare experienta de freelancer. Ambii urmand sa primeasca aceeasi suma pentru acelasi numar de articole. Iata ce s-a intamplat:

– Americanul mi-a zis ca are gata articolele in doua saptamani. A terminat mai repede – 1 articol pe zi, deci 10 zile i-au fost necesare. Fiecare articol mi-a fost trimis individual, rugandu-ma sa-l verific si sa-i cer modificari daca sunt necesare (nu au fost). Fiecare articol trebuia sa fie de 500 de cuvinte. Cel mai scurt articol a avut putin peste 600. Cel mai lung, formatat cu tabele si studii foarte complexe, avea putin peste 1200. Toate articolele erau excelent scrise, cu pasiune si cu dorinta de a crea articole bune. A fost politicos, mi-a multumit pentru sansa oferita si mi-a zis ca daca mai am nevoie in viitor de articole sa apelez la el.

– Romanca mi-a zis ca termina in 7 zile. A avut nevoie de putin peste trei saptamani. In prima saptamana mi-a trimis un singur update, dupa vreo 4 zile, ca are totul aproape gate. Cand am intrebat-o dupa o saptamana unde sunt articolele, mi-a zis ca le verifica si mi le trimite. Dupa inca trei zile am intrebat din nou – acum mi-a zis ca a trimis articolele dar site-ul n-a mers si tre’ sa le trimita din nou. Alte cateva zile au trecut si mi-a spus ca articolele sunt gata, mi le trimite unul cate unul in urmatoarele ore. Au mai trecut cateva zile, din nou am fost eu cel care a contactat-o si mi-a zis ca are o perioada dificila la munca si se si muta in alt apartament, dar articolele sunt gata si mi le trimite in scurt timp. Intr-un final, dupa trei saptamani si ceva, mi-a trimis cele zece articole. Majoritatea sub limita de cuvinte ceruta, scrise mecanic de un om neinteresat, grabit, care a vrut sa faca o treaba ca romanul – ca sa fie facuta. Foarte politicoasa, mi-a zis: “pentru banii astia, nu puteam sa fac mai mult”.

Am crezut ca innebunesc. Intr-adevar, nu am imbogatit-o, dar puterea de cumparare in Romania a respectivei sume este cu siguranta MULT mai mare decat in Statele Unite. Ca sa nu mai mentionam faptul ca eu am pus anuntul cu cerintele clare si cu suma pe care urma s-o platesc (ambii a trebuit sa faca o oferta cu fix acea suma). Deci stia la ce se inhama. N-a obligat-o nimeni. I s-a oferit o sansa. Pe care s-a pisat, ca romanul, scarbindu-ma si mai tare de noi, ca natie.

Normal ca totul merge prost cand lucrurile pe care trebuie sa le faci le faci prost. Normal ca eu n-o sa te mai angajez pe tine in vecii vecilor pentru ca ai o nesimtire crasa si o neseriozitate fara limite, toate facandu-mi rau mie, omul care te plateste. Normal ca o sa plec spre varianta mai buna: calitate excelenta, comunicare excelenta, engleza excelenta, a unui american nascut si crescut acolo. Un om foarte sarac, probabil, care lucrase ca agent imobiliar. In SUA. Multumit de banii pe care i-am dat, pe cand o tanara romanca aflata la inceput de drum, a fost de-a dreptul scarbita.

Si asta nu e singura mea experienta cu romanii care nu vor sa munceasca. Care nu-si respecta cuvantul si sunt niste nenorociti care prefera sa o frece si sa traiasca in mizerie decat sa traga tare si sa spere la mai bine. Si voi ati avut, cu siguranta, experience similare. Le aveti zi de zi. Pentru ca zi de zi va loviti de ei. Si cica hai sa fim patrioti!

Leave a Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.