De ce se bucură românii când moare capra vecinului?

6

Una dintre cele mai nesănătoase și cretine lecții pe care le primim noi, românii, cu o dedicație nemaivăzută din partea celor care transmit frântura asta de inteligență, este că cel mai bine e când moare capra vecinului. “Să moară și capra vecinului,” în cel mai rău caz. Iar eu nu pricep asta.

Nu pricep ce fel de nație nenorocită, ce om mărunt și limitat, poate fi acela care își găsește motivația de a zâmbi tocmai din problemele și necazurile altora. Doamne-ferește să-i meargă lu’ vecinu bine, că te și duci la țigănci cu blesteme, scuipi pe la colțuri și faci farmece, doar-doar vei reuși tu, minunatul dobitoc, să-i faci rău. Muri-i-ar capra să-i moară!

Am rămas de-a dreptul scârbit citind pe un blog al unui nomad digital, Wandering Earl, comentariile românilor noștri. Nu, nu țiganii ăia de care zice lumea că ne fac de râs din prin lume, nu amărâții care n-au bani de-o pâine și se duc la ciordit în Spania. Românii. Aia clasici. Puii de daci. Aia de care nu mai putem să zicem că nu-s ai noștri.

Pe scurt, povestea acestui tip este următoarea: acum doi ani de zile s-a mutat în România, din Statele Unite. Este blogger și îi place să călătorească – de fapt, cam asta face mereu și din asta trăiește. Fiindcă în România nu poți sta cât și cum vrei tu, a avut nevoie de un permis de reședință. Pe care, acum doi ani, l-a luat urmând recomandările celor de la biroul de imigrări: menționând ca motiv pentu care trebuie să stea în România faptul că, prin blogul său, destul de popular, va face publicitate minunatei noastre țări. (Ca o paranteză, chiar a organizat trasee prin țară cu turiști pe care el i-a adus aici, deci nu doar a zis că face ceva, în spirit pur românesc).

Acum, după doi ani, a fost nevoie să își reînnoiască permisul de ședere, a urmat aceiași pași, a primit confirmarea, iar când s-a dus să ridice actele, i s-a spus că cererea i-a fost, de fapt, respinsă.

O poveste nasoală, ușor tristă, dar nu chiar tragedia din lume. Până când începi să citești comentariile pline de venin ale fraților noștri români. Care se bucurau, dom’le, ca a fost americanu’ dat afară din țară, mama lui, că așa merită, nenorocitul.

S-a mers atăt de departe încât un mare viteaz i-a promis că-i va rupe picioarele dacă mai calcă prin minunata noastră țară (de ce, eu chiar nu pot pricepe), în timp ce majoritatea se bucurau că a fost tratat ca un rahat. De ce? Pentru că așa sunt tratați și românii când încearcă să ia viză pentru state. Că și lor li se resping acele vize. Că nici ei nu au voie să calce în America.

Pentru că să moară și capra vecinului, d-aia.

O tâmpenie. O tâmpenie care m-a umplut de nervi și scârbă, o tâmpenie care însă nu se limitează la această poveste, însă.

Adevărul este că ne place să moară și capra vecinului – să moară DOAR capra vecinului, dacă se poate. Pentru că de ce am încerca noi să reparăm ceva, să construim ceva, să găsim un leac, o soluție, să facem ceva creativ, când de fapt ne putem dedica existența terorizării celorlați. Le facem lor rău, să fie și ei ca noi, să le fie și lor rău, nu încercăm să ne facem nouă bine, să ne fie mai bine decât lor.

Mentalitate de rahat. Mentalitate pe care, vă rog, omorâți-o. Măcar în voi, dacă cei deja afectați de buba neagră a morții caprei vecinului nu mai pot fi salvați din mizeria din care ei înșiși nu vor să iasă!

6 COMMENTS

  1. Dupa episoade de genul asta iti dai seama cat de putreda e gandirea multora (inclusiv oameni tineri, relativ educati – cel putin la nivel formal). Reactiile alea denota doar multe frustrari si manie (acumulate si netratate la timp) in ciuda seninatatii, tolerantei si open-mindedness-ului pe care multi le afiseaza in lume… (ca deh, asa e ‘cool’). Cred ca de fapt supararea a fost impotriva propriei noastre neputinte pentru ca, spre deosebire de strainul care a semnalat ce l-a deranjat, noi ne-am obisnuit sa traim in “mocirla” asta si sa ne suprimam reactiile ca sa putem rezista. Lucrurile au fost luate atat de personal pentru ca, in definitiv, pe noi ne-a luat sistemul de fraieri… Si adevarul doare cand e spus.

    P.S: Stii experimentul cu maimutele in cusca si legatura de banane?

  2. Frustrari si mizerie, as zice eu. O mizerie spirituala, daca pot zice asa, pentru ca asa ne-am invatat noi ca e bine sa traim si sa facem. Exact ca maimutele din experimentul despre care vorbesti tu.

  3. Daca e vreo comsolare, mai sunt si alte natii cu aceeasi tendinta inradacinata. Iar romanu’ sec. XXI este intolerant pana la exasperare in ceea ce priveste orice fel de minoritati (cred ca e ceva pe acolo, cu ura asta pe capra vecinului). Dar viata fiecaruia este alegerea fiecaruia. Nu te mai necaji pe ce cred/fac altii, ca oricum nu poti sa ii schimbi. Singura schimbare pe care o poti face este sa iti educi copilul altfel.

  4. Nu mai cred, cum faceam acum vreo 10-15 ani, ca pot schimba lumea, dar parca nici nu m-as culca pe-o ureche. E drept, pe mine nu prea ma aude nimeni si totul incepe de la educatia pe care o dau mai departe. Dar mi-e sa nu se ajunga la o alta zicala de-a noastra, cu cocina in care te mananca porcii…

  5. La noi sta treaba cam asa: nu (prea) vrem sa facem nimic, iar daca unul incearca sa faca ceva, incep toti sa zbiere si sa arunce cu diverse in el. Asta pentru ca daca reuseste, toti ceilalti vor fi pusi intr-o lumina proasta.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here