Eu vreau mai mult!

0

M-am apucat să scriu acest articol după ce, timp de vreo 20 de minute, am ascultat nu-știu-ce-manea de suferință pe care o are pe repeat vecinul de deasupra. Vecinul care, într-o ironie a sorții, ascultă uneori și Paraziții la maxim.

M-am dus la baie să-mi golesc intestinele și l-am auzit și pe el în baie. Fredona versurile înțelepte, pocnea din degete și era într-o clară stare de euforie. Vecinul meu, care are douăzeci și ceva de ani și care-o ține numai într-o petrecere. E mereu în casă. Vine lumea la el, iar când nu îi vin musafiri, cel mai probabil e el în vizită la alții asemenea lui. Oameni fericiți, care ascultă o manea, fumează o țigară și au tot ce le trebuie. Ăia veseli, care au datorii de mii de lei la întreținere, dar care găsesc mereu un prieten care să-i împrumute să mai ia un suc și-un mic și-o bere la pet.

Oameni mulțumiți.

Eu, trebuie să recunosc – uneori îi invidiez. Îi invidiez rău uneori, e drept, deși în general îi disprețuiesc până-n măduva oaselor. Oameni care-mi provoacă o silă deplină. Oamenii care nu-s ca mine. Și ce nu-i ca tine e automat de hulit, nu?

vreau sa cresc 1

Eu vreau mai mult. Casa în care stau, apartamentul ăsta de deasupra căruia vecinul îmi cântă fericit oricând are el chef, mi-am luat-o eu, cu banii jos, cu banii munciți de mine. Am o familie minunată și, Doamne-ajută, reușesc să câștig mai mult decât câștigă majoritatea din România. Lucru, până la urmă, nu tocmai dificil, dacă ne gândim la ce salarii sunt la noi…

Anul acesta m-am plimbat prin Europa, am fost la mare, am putut să-mi pun în farfurie mâncare (mai) sănătoasă, uneori chiar bio, mai ies și pe la restaurant… duc o viață liniștită în clasa de mijloc, așa cum mulți o duc. O duc mai bine decât mulți, în timp ce mulți o duc mai bine decât mine.

Dar nu mă interesează.

Propria-mi conștiință, soția mea, Alina, mama mea… toți îmi repetă că este bine. Am reușit să fac mai multe decât reușesc mulți la vârsta mea. E adevărat. Știu asta.

Dar pe mine nu mă interesează.

vreau mai mult 1Eu știu ce vreau. Vreau mai mult. Nu într-o boală consumeristă, nu vreau mai mult în sensul de gadgeturi noi, de țoale scumpe, de vacanțe exotice și ultimul model de iPhone (deși, cu siguranță, nu le-aș zice nu dacă ar fi posibile). Vreau, însă, mai mult decât am acum deși sunt complet conștient că se putea sau poate mult mai rău.

Este greșit, oare, să vrei mai mult? Mă simt mereu înconjurat de oameni care reușesc să se bucure de ce au, cu cât au, chiar dacă este mai puțin decât aș considera eu necesar. Nu îl cunosc pe vecinul de deasupra, dar nu pare genul de om care să aibă viitorul asigurat. Dar pare al naibi de fericit.

Sunt convins că toți oamenii ăștia, așa fericiți cum sunt, nu au problemele de sănătate pe care le am eu. Stressul ăsta pe care îl poți tăia cu cuțitul, orele nesfârșite petrecute muncind, încercând mai mult, încercând să ajung acolo… oboseala, cearcănele uriașe, durerile de cap, de spate… toate…

Nu mă invidiez. Uneori nu este prea sănătos să vrei mai mult. Dar ce să fac? Nu suport mediocritatea, deși sunt parte din ea. Nu suport să nu mă văd crescând, din ce în ce mai mare, până când ajung acolo unde vreau eu. Nu suport să nu încerc, să nu mă zbat, să nu fac tot posibilul să primesc ceea ce îmi doresc, ceea ce știu că merit și ceea ce știu că trebuie să obțin.

vreau sa cresc 2

Am o țintă, am un loc în care trebuie să fiu, o situație perfectă, ideală, care este mult mai mult decât am acum. Și imi este tare greu să ii văd pe alții că nu sunt la fel. Că nu luptă, că nu încearcă… parcă nu doresc, pur și simplu.

Dar mie nu trebuie să îmi pese de alții. Mie trebuie să-mi pese de mine, de familia mea.

Eu vreau mai mult. Ce vreau eu este la o aruncătură de băț. E acolo, e aproape. Dar, clișeu: atât de departe!

Un lucru îl știu sigur: trebuie să încerc. Trebuie să ajung acolo, să mă conving că acolo este exact tot ce-mi doresc. Trebuie să trag tare. Să lupt. Să ajung acolo. Pentru că, cel mai important lucru: ȘTIU că nu imi doresc imposibilul. Știu că doar orbecăi puțin aiurea, până când găsesc calea.

Pentru că, da, mereu am considerat că trebuie să vrei mai mult. Nu mereu mai mult decât ai, dar să îți pui ștacheta foarte sus. Și să nu te oprești până când nu ajungi acolo, oricât de greu ar fi.

Altfel riști să fii fericit că asculți manele și încă mai ai două țigări până rămâi fără.

Și mai las și ăsta aici. Așa, de final. Pe mine pare să mă ajute uneori:

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here