“Las’ ca-i bine si asa!”

“Las’ ca-i bine si asa!” este o expresie care merge mana in mana cu “Ce-ai fost si ce-ai ajuns,” cel putin in mintea mea in care lucruri situate la poluri opuse sunt similare. Pe aceeasi linie. Si veti intelege, voi cei care cititi (daca existati) despre ce vorbesc daca voi reusi sa postez si despre “Ce-ai fost si ce-ai ajuns”. Daca nu, asta e! Las’ ca e bine si asa.

Care-i partea enervanta a acestui “las’ ca-i bine si asa” incurajator dar in acelasi timp trist, patetic si contemplativ, mascand o usoara bucurie ca de fapt nu e bine? Partea enervanta este data de oamenii aceia care cred ca stiu un adevar general valabil, in mintea carora exista o delimitare clara (una singura) intre bine si rau: viata trebuie sa fie asa, nu asa si tu sa mergi pe aici. Asa e bine.

Problema vine cand tu, de la bine, ajungi intr-o situatie rea – conform standardelor lor. Cea mai mare si rea situatie de vreo doi ani incoace, in cazul meu, este faptul ca m-am intors de la Bucuresti (cu siguranta respins de competitia acerba de acolo, invins de incapabilitatea mea de a ma realiza si de a face ceva) si stau in Severinul asta care e “un oras mort, baga-mi-as pula, vreau sa scap de el”. Si cand afla asta X-ulescu, prietenul bun al lui Y-ovici, care l-a cunoscut pe bunicu, se simte obligat sa-mi reconfere increderea in propriile-mi forte: “Las’ ca-i bine si asa!”

Un “las’ ca-i bine” care in mintea lor este sfarsitul lumii. Li se citeste in ochi mila, in timp ce in stomacul meu se aprind flacarile apocalipsei: evident ca este bine, pentru ca asa am vrut eu. Dar asta nu mai conteaza pentru nimeni. Cum sa vrei sa pleci din BUCURESTI? Adica, esti nebun? Vii in orasul asta de cacat, orasul asta mort, orasul asta in care nu se intampla NIMIC? Serios, esti nebun?

Da, sunt nebun! Da, asa vreau eu sa fie. Da, nu mi-a placut Bucurestiul si da, a fost alegerea mea sa plec de acolo. Partea cea mai buna, pe care nu imi gasesc niciodata tupeul sa le-o spun tristilor oameni care sufera pentru infrangerea mea: in momentul asta (si sa dea Domnu’ sa fie tot asa), pot sa plec in orice moment, in orice oras imi doresc si sa imi continui treaba, la fel ca-n Severin. Las’ ca-i bine si asa!

PS: Da, stiu ca nu are nicio legatura imaginea cu subiectul, insa mi s-a parut amuzanta si am zis ca merge si asa :))

5 thoughts on ““Las’ ca-i bine si asa!””

  1. Daaa, am patit-o si eu. M-a luat o tanti la intrebari, care o cunostea pe maiu. Si-i parea rau pt mine in primul rand ca m-am mutat de la Bucuresti, in al doilea rand ca nu mi-am gasit aici nimic de lucru. Si tot zicea dupa ce a aflat ca nici macar nu sunt angajata cafenelei, ci e a mea si am terminat si Socio-Psiho la Buc “las’ ca macar atat, cand trece criza poate o sa gasesti de lucru” si eu incercam sa-i zic ca e bine ca e magazinul meu, nu lucrez pentru nimeni, si ea: “da da, pentru moment macar ai un ban apoi sa vezi ca o sa te angajezi si o sa fie bine”. WTF? De cand e sclavia mai buna ca shefia?

    Reply
  2. Asa ie omu – obiJnuit sa i se spuna ce sa faca, sa se stie cu curul pe un scaun, posesor de job ca restul populatiei, cu program fix 9-18 (cu o ora pauza de masa, yeeee!) si cu aceeasi suma constanta in buzunar.

    De ce nu pleaca lumea nemultumita de aia de la stat ca le-au taiat 25%? Pentru ca, -25% sau nu, ei au un job sigur. Las’ ca-i bine si asa!

    Reply
  3. same here. am patit acelasi lucru. simt compatimire in tonul si privirea multor oameni. povestile noastre sunt oarecum similare. am fost in Buc, terminat facultate, lucrat 3-4 ani…in presa…intors acasa, in Severin, vara trecuta, alaturi de Alex, prieten, iubit, logodnic, viitor sot… :D avem un magazin. oamenii sunt la fel, gandesc in serie, cred ca Bucurestiul e un fel de “tara tuturor posibilitatilor”.

    Reply
  4. atunci cand vei vrea sa pleci din nou in alta parte sa nu alegi Timisoara, egalBucuresti dar la o scara mai redusa. Acum imi fac bagajele si plec si eu mai “la periferie” intr-un sat uitat de d-zeu, la fel, invisa de un oras prea mare pt mine….

    Reply
  5. Nu trebuie sa fie vorba de invingere – nici pe departe! E vorba de alegere, de ce e mai bine pentru tine. Si, pana la urma, orice ar fi, un sut in fund e mai mereu reteta pentru pasul acela pe care trebuie sa-l faci inainte ;)

    Reply

Leave a Reply to Calin C. Cancel reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.