Mai urmeaza sa stabilim data…

Si detaliile. Toate detaliile. Sa punem totul la punct. Sa nascocim un plan. Pentru ca, da, pentru cei care nu stiau – ma casatoresc!

Ca sa nu repet povestea de acolo, ca nu are rost, puteti arunca un ochi pe blogul Alinei, folosit pe post de petitoare dupa ce toate optiunile s-au dus, una dupa alta, si destul de amuzant, in final.

Sunt bucuros ca am reusit sa tin aceasta cerere in casatorie un secret care a fost dezvaluit lumii intregi si Alinei in acelasi timp. Multi erau convinsi ca va veni “candva” si acest pas, insa nu stia nimeni cand. Sau cum (ma rog, asta nu stiam nici eu). A fost o surpriza pentru toata lumea. Mai ales pentru Alina, care a preferat sa planga intai si abia apoi sa zica Da. De o mie de ori da.

Inelul – pentru ca toata lumea vrea sa vada inelul, ca-n Lord of the Rings, nu este clasicul inel de logodna, desi pana si vanzatoarea de unde l-am cumparat mi-a zis asta. Ca trebuie sa iau unul cu pietricica, cica. Unul clasic, nu “asta”. “Asta” nu e inel de logodna. Ei bine, eu i-am zis sa fie si tanti vanzatoarea n-a avut ce face si mi l-a dat.

Am zis ca e mai bun decat un clasic, chiar daca putin copilaresc: este acolo o inimioara, mica, delicata, cu niste pietricele mai mult sau mai putin (probabil cu balanta inclinata spre mai putin) pretioase. Mi s-a parut dragut, mi s-a parut ca zice mai mult “te iubesc, vrei sa te casatoresti cu mine?” decat un inel clasic. Sa speram ca si Alina e pe aceeasi lungime de unda. Hihihi. Asa ca iata inelul:

IMG_0423

Si cam asta ar fi. Am mai facut un pas – unul care mai mult ne-a facut publice intentiile decat sa reprezinte, practic, o surpriza pentru vreunul dintre noi… Acum urmeaza sa stabilim totul, metodic, si sa facem urmatorul pas. Si tot asa, si tot asa, caci cu pasi mici se cladesc familiile. Iar pe voi, cei care ne stiti de o viata sau de doar cateva zile, speram sa va avem alaturi.

8 thoughts on “Mai urmeaza sa stabilim data…”

  1. Casa de piatra iti urez si sa ma anunti si pe mine cand este fericitul eveniment, sa venim cu totii cu mic cu mare…. Numai bine iti doresc si multa fericire!!!

    Tavi.

    Reply
  2. Multumim, Tavi! O sa anuntam, o sa anuntam. Probabil ca o sa mai dureze vreo doua luni pana vom incepe sa “vorbim detalii” dar vom anunta cand va fi sa fie! :)

    Reply

Leave a Reply to Timi Cancel reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.