Clar, e genul ala de melodie de vara care pur si simplu trebuie sa te loveasca. Pentru ca tuturor ne place sa o frecam, pur si simplu, si sa nu facem nimic. Deci… AZI NU, ne spun Grasu XXL si Guess Who. Leneveala placuta, asa, ca de final de saptamana!

(inainte de toate, trebuie sa mentionez ca “bani multi” este doar o banuiala a mea. O convingere, na. O certitudine nedovedita insa.)

Planuiesc sa scriu acest post de vreo 475 de ani insa abia astazi am gasit timpul necesar, cand probabil patru sute de miliarde de oameni au scris deja pe aceeasi tema. Tema care este advertising de Romania, la o oferta tare avantajoasa Romtelecom, cu noul lor abonament Clicknet care merge super-innebunitor-de-repede. Totul pare foarte OK si sunt curios ca geek-ii astia de pe net ar fi gasit enspe mii de modalitati inventive pentru a promova aceasta minunatie. Ei bine, reclamele finale cu siguranta nu au fost rezultatul geek-ilor de pe net…

Cel putin cele din presa scrisa, ca pe alea le-am vazut la inceput. O serie de reclame intinsa pe mai multe pagini: o intentie buna, gen benzi desenate prezentant aventurile familiei Telcu compusa aparent doar dintr-o bunica si un nepot. Tag line-ul este “Tu iti alegi distractia, noi o facem posibilia”. Aproape toate bune si frumoase, din nou, pana cand se ajunge la realizarea propriu zisa, realizare clara a unor oameni care se “pricep la calculatoare” cam cum scoate Boc tara din criza:

Penultima reclama il prezinta pe nepot care video-chatuieste cu noua lui prietena si isi cheama bunica s-o vada, zicandu-i ca “E RR-ita” (prietena). Imaginea urmatoare ne-o arata pe bunica tragandu-i-o baiatului: “La cum iti merge tie browser-ul as zice ca, de fapt, e balbaita noua ta prietena”.

Deci care este ideea acesti reclame? Clicknet iti da net de-ti poti prezenta iubita bunicii. Nicio problema aici, numai ca oricine se pricepe cat de cat la calculatoare poate sustine sus si tare doua chestii:

1) Browserul este un programel care iti permite sa navighezi pe internet, nu e conexiunea la internet in sine, deci el nu poate merge bine sau prost – el merge asa cum te tine conexiunea.
2) Cand chatuiesti cu cineva nu folosesti browserul (adicalea Internet Explorer, Firefox, Chrome, Opera etc) ci, in Romania fiind, cel mai probabil Yahoo Messenger. Asta daca nu cumva “prietena” ta este angajata la video chat, caz in care cu siguranta nu o prezinti bunicii, si nu conteaza daca e RR-ita sau nu.

Iar aceasta scapare a mintilor luminate si profesioniste care au facut reclamele Romtelecomului se repeta in scena urmatoare, unde nepotul ii zice bunicii ca vrea sa-i arate ce status are, iar ea raspunde: “Care? Asta cu Upgrade your browser?” – ceva din nou ilogic in contextul in care se face reclama la un internet rapid.

Si, in final, dovada ca cei care s-au ocupat de aceasta campanie au fost cu adevarat experti, un banner publicitar urias care troneaza la mine in oras (si caruia, ca un jurnalist pur-sange ce sunt, mereu inarmat cu aparat de fotografiat, nu i-am tras o poza) prezinta acelasi nepot facand ceva la calculator. Nu conteaza ce, dar ce conteaza este ca, din imagine, cablul de la tastatura este infipt direct in monitor. Si totul functioneaza perfect, cu un net de super-calitate.

Deci va rog, domnilor si doamnelor care dati tone de bani pentru reclamele voastre: aveti grija, macar o parte dintre noi s-ar putea sa stie despre ce e vorba.

In ultimele doua saptamani am alergat ca nebunul dintr-un colt in altul al orasului in provocarea vietii mele: aceea de a obtine toate actele de care bunica mea are nevoie pentru incadrarea in grad de handicap – o masura, se pare, numai buna pentru cei care au suferit un accident vascular cerebral. Dar nu alergaturile stupide si cerinta generala de a te prezenta cu bolnavul la diferite cabinete medicale (asta in cazul in care majoritatea batranilor cu AVC sunt nedeplasabili, unii chiar paralizati) m-au innebunit – cu astea te obisnuiesti o data cu varsta si cu acceptarea statutului de cetatean al Romaniei.

Ce m-a socat de-a dreptul, intr-un mod tragi-comic a fost intamplarea de la comisia sociala, unde trebuia sa ridic, evident, niste acte. Am ajuns acolo, m-am bucurat ca n-a trebuit sa astept ca in alte parti 50 de minute, am luat actele si mi s-a zis: “Du-te la magazinul cutarita, fa o copie xerox la acte si adu-le inapoi ca trebuie sa pastram un exemplar. Noua ne trebuie fara stampila, dar tie cu stampila, asa ca iti punem stampila cand te intorci”.

O masura explicabila, imi zic, constient ca multi ar lua actele si nu s-ar mai intoarce cu copia, ca asa-i romanul. Asa ca merg cu perpedesu’ meu din 84 vreo 3 minute (acceptabil adica), trag xeroxul, ma intorc fericit. Nenea imi pune stampila si ma pregatesc sa plec, cand pica bomba: “Acum du-te si fa copie la exemplarul cu stampila!”

Pentru ca da, asta este Romania. Pentru ca nu imi explic ca ar fi fost mare deranj pentru acea institutie a statului sa pastreze un xerox – sau doua, sau o suta – cu stampila cu tot (pana la urma, era stampila lor, nu a mea). Pentru ca, mai departe, nu imi explic de ce nu puteau scoate din start la imprimanta doua exemplare. Pentru ca, si mai departe, nu imi explic de ce o institutie a statului in care se pompeaza cu siguranta n miliarde pentru imbunatatiri, nu isi permite un Xerox – daca nu gratuit, macar contra cost. Pentru ca, in general, se petrec lucruri absurde, inexplicabile in tara asta. Pentru ca, pana la urma, am putea sa plecam toti si s-o lasam asa, sa se conserve, ca un monument al imbecilitatii…

Nu stiu cum ar putea cineva sa spuna ca nu iubeste Romania. Tara noastra este o tragi-comedie de proportii epice, o lucrare cum nicio minte luminata, trecuta sau viitoare, n-ar putea nascoci. Romania este o tara pe care nu poti decat sa o iubesti, sa o privesti cu interes, cu curiozitate, cu ardoare – evident, preferabil de pe un sezlong macar din Bulgaria, sorbind dintr-un Fresh de banane. Caci in tara, de astazi, incepe REVOLUTIA!

Actorii principali? PENSIONARII. Da, in minunata noastra tara care va deveni o scena fantastica in lunile care vor urma, pensionarii reusesc sa faca de ras jandarmeria sau politia sau cine-Dumnezeu-sta-sa-ii-pazeasca-la-miting si sparg gardurile de protectie, napustind vijelios – aia care pot cat de cat sa mearga – spre Prefecturi, spre Cotroceni, spre oriunde. Marii nostri revolutionari, angry mob-ul tarii: niste batranei si batranele care abia-si vor mai duce restul zilelor. Slabi, distrusi de reumatism si osteoporoza, infometati si cu hipertensiune – acestia sunt oamenii care reusesc sa sparga zidurile de protectie si sa… sa ce?

Ma intreb daca bietii batranei au vreun scop anume. Bine, bine, sunt puternici si rapizi, asta am vazut deja, dar ce vor sa faca, odata ajunsi in prefectura? Sa-l linseze pe prefect? Sa rastoarne guvernul? Sa initieze discutii? Evident, bietii pensionari infierat nu au niciun plan. Nu stiu de ce distrug zidurile, de ce se bat cu jandarmii, de ce invadeaza prefectura. Pentru ca, pana la urma, traim intr-o Romanie in care organizarea lipseste cu desavarsire de la cele mai inalte fotolii pana la scaunele cu rotile. O Romanie de ras, o Romanie de rusine.

Mi-ar placea totusi – pe cuvantul meu – ca pensionarii din tara asta sa se organizeze si sa rastoarne guvernul. S-o puna de-o revolutie. Sa invinga fortele de ordine, jandarmii de doua ori mai tineri si de doua ori mai muschiulosi, sa ii dea lui Boc cu ouale lui Nastase in ca cap, sa-l altoiasca be Basescu cu bastonul de nuc, sa-si piarda protezele in bucile doamnei Udrea. Si pe cuvantul meu daca nu au dovedit batraneii ca este cat se poate de posibil totul.

Si acum, daca tot sunt setat pe “What if”, ma intreb ce s-ar putea intampla daca, Doamne fereste, ar porni un razboi, am fi invadati de unguri, s-ar hotari betonistii si strungarii sa o puna de o revolutie – asta in cazul in care o mana de pensionari reusesc sa provoace atata haos. Adica, ba, chiar nimic nu merge-n tara asta?

Nu stiu pe la altii cum e, dar in megalopolisul Drobeta Turnu Severin cand vine Sfantu’ Gherghe (sic) vine si un weekend de petrecere intins in toata urbea: Zilele Severinului 2010, adicalea editia XVIII-a, adicalea motiv de kitchuralie impanata cu sexosenie, frezosenie si plimbari in haita dintr-un capat in celalalt al orasului.

Pentru cei care nu cunosc Severinul precum severinenii, intreaga sarbatoare pare grandioasa, un fel de Casa Poporului printre sarbatori: organizata in trei puncte cheie ale orasului, cu “Padurea” (un parc maaaaare) devenind locul ideal pentru mici, carnati, bere la pahar si muzica populara; cu strada Crisan (vreo cateva sute de metri) devenind targul-balci cu Peruani dand din buric, gogosi si clatite, kurtos colaci si jeleuri, haine turcesti si maicute care sfintesc de zor iconitele asezate, intamplator, chiar in fata jocurilor de tip “roata norocului”; si in fine Palatul Theodor Costescu (denumirea pompoasa a teatrului aflat in paragina) unde se strang seara mai marii rapsozi ai neamului si puhoiul de tinerime pregatita sa-si faca poze cu arteziana, artistice, numai bune de HI5. In realitate, aceasta grandoare se desfasoara pe o linie aproximativ dreapta cu pauze de mers (pe jos) vreo 10 minute de la o locatie la cealalta sau cu masina 15-20 de minute.

Insa nu lucrul acesta este cel amuzant – ba chiar au fost cateva surprize placute de Zilele Severinului 2010, vezi All Star Game-ul feminin – ci majoritatea persoanelor care incep sa populeze orasul cu aceasta ocazie speciala, imbracati la tol festiv, cu haine noi si curate, cu frizuri proaspat stilizate si cu gadgeturi care mai de care mai spectaculoase, cum ar fi palariile cu sclipici, ochelarii de soare purtati invers (adicalea cu “ochii” la ceafa) sau tenisii multicolori – toate combinate cu o camasa trendy, mov, deschisa la ultimii doi nasturi si o pereche de “ginsi” Huan-Hai, asa cum se poarta. Asta la reprezentantii sexului tare dupa o bere, ca reprezentantele sexului frumos (sau pe-acolo pe undeva) inventivitatea atinge cote maxime.

Da, bunul simt vestimentar nu exista nici la mine la tara, in Severin – lucru dezgustator cand vine vorba de baieti si absolut incantator cand vine vorba de decolteuri uriase, pantaloni cu doua numere mai mici purtate pentru evidentierea formelor si cate un “hai, fa, mai repede, ca ne bate hala aci!” care iti ucide inceputul de erectie.

Ca tot am zis-o, daca ar fi sa analizez Zilele Severinului de anul acesta cam asa as face-o: o excitare usoara, o promisiune frumoasa si chiar un inceput de erectie, toate distruse subit de realizarea ca frumoasa din poveste este nimic mai mult decat un transsexual bine tunat. Pana la urma, probabil, daca mai tragi repede pe gat trei pahare de ceva-cu-mult-alcool, vei ajunge la o seara de neuitat, dar una cu care nu te vei lauda prietenilor.

Mi s-a parut, totusi, ca anul acesta severinenii au mai evoluat putintel. Parca nivelul de badaranie a scazut fata de alti ani, parca nu toate fetele vor sa pozeze in curve si parca tot mai putine specimene bete-pulbere exista pana la ora 22. Intre noi fie vorba, pe cand eram si eu tanar rebel proaspat frezat si innoit la camasa, nu cred ca ma prindea ora 22 foarte sigur pe propriile-mi patru picioare… Asadar two thumbs up pentru concitadinii mei!

Bine-nteles, inca mai avem de intors niste paradoxuri (cred eu ca existente la nivel national): la Iris abia daca s-au strans trei pumni de oameni, pe cand la Stefan Banica Jr pana si o parte dintre cei de la Padurea cu mici au lasat grasimile si alcoolu’ pentru spectacol. Lasa, la anu’ vom fi mai maturi!

Despre Zilele Severinului voi detalia intr-un post urmator, acum trebuie sa scriu despre singurul lucru care m-a impresionat in acest weekend, All Star Game-ul Feminin pe 2010 (duh!) care a avut loc in minunatul nostru oras – intr-o sala polivalenta pe trei sferturi plina, partial ignoranta, desi biletul la eveniment a costat doar 10 lei. Deh, micii si muzica populara erau mult mai interesanti, tocmai in coltul opus al orasului…

S-a inceput cu un meci demonstrativ al persoanelor cu dizabilitati – un meci care m-a impresionat, cum probabil ar impresiona pe oricine care urmareste sportivi in scaun cu rotile facand performanta pe terenul de baschet.

Dar momentul pe care toata lumea il astepta era All Star Game 2010. Eu nu stiam nimic despre baschetul feminin din tara si in general aveam o parere misogin-preconceputa cum ca baschet feminin nu poate insemna spectacol, mai ales in Romania. Insa am fost placut surprins de meci – castigat de catre reprezentantele echipei World (cele mai bune straniere care joaca in Romania) cu 100-si-ceva la vreo-60 (pe tabela, scorul a fost 105-104 dupa niste smecherii amuzante). Desi baschetul in sine la editia 2010 a All Star Game-ului feminin nu a fost la un nivel foarte inalt, fetele au stiut sa faca spectacol, in special reprezentantele de culoare si am fost surpins sa vad ca lumea care nu avea nicio legatura cu baschetul a ramas impresionata de eveniment. Adica, sa o zicem in romaneste – s-a ras mereu si nu de jucatoare :)

Nivelul de fitze a fost undeva spre zero desi dupa niste scurte cautari pe Google am vazut ca o parte dintre jucatoarele din echipa World au evoluat si in WNBA, inclusiv “atractia” serii Alessandra Santos de Oliviera, o micutza de 1,96 si o veterabila varsta de 37 de ani.

La final, nu s-a mai tinut cont de reguli si meciul s-a terminat intr-un 10-la-10 nebunesc, din care va voi arata ultimul minut filmat de mana tremuranda a Alinei, dupa cele cinci vieti necesare uploadului:

Si dupa vreo 15 vieti, tot de la final, dansul victoriei al reprezentantelor World (un fel de Shaq’s dance mioritic)

Cu alte cuvinte: sa tot fie!