Vacanța noastră cu trenul prin Europa: 9 orașe, 30 de zile

Există focuri care ard mocnit în adâncul sufletului tău, focuri care stau acolo și așteaptă o scânteie care să le trezească la viață, mai mari decât credeai tu că ar putea ajunge vreodată. Iar cum eu sunt de fel om cu suflet mare, am o sumedenie de astfel de focuri care abia așteaptă scânteia potrivită. Și unul numai ce s-a aprins.

Am câțiva ani deja de când visez să devin nomad digital – dacă nu full time, măcar o parte a anului. Ca oricărui om, îmi place să călătoresc. Cred. Pentru că, spre deosebire de multe persoane de vârsta mea, nu am văzut prea multe: foarte puțin peste graniță la sârbi, o vizită în Austria când eram în liceu, o foarte mică stațiune în Grecia și de două ori la turci. Departe rău de visele mele de a deveni digital nomad, dar știu că toate trebuie să vină la timpul lor. Și îmi este din ce în ce mai clar că niciodată nu vei știi exact când se apropie momentul.

Ei bine, anul acesta, așa cum încep să mă obișnuiesc eu că se întâmplă cu planurile mari din viața noastră (că ne-am luat apartament anul trecut tot în urma unui impuls, a unei scântei ce a aprins un foc ce statea acolo, așteptând liniștit să ne apuce nebunia…) Revenind, anul acesta, de nicăieri, ne-am trezit îmbarcați în ceea ce s-ar putea să fie cea mai mare aventură a noastră de până acum: turul Europei, cu trenul. 30 de zile, 9 orașe, 6 țări și rucsacul în spinare. Super aventură, zic!

Totul a pornit dintr-o întâmplare: o prietenă de-a Alinei, pe care a cunoscut-o pe Facebook, și care este tocmai din Australia, vizitează Europa. Roma și Munchen. Așa că am zis, mai cu jumătate de gură – “Hai să mergem și noi in Munchen!”

Dar mie mi-e cam groază de avion. Eric n-are nici doi ani și probabil va fi greu de controlat. Plus că mie îmi place și Viena. Plus că Alina are o prietenă în Austria, aproape de Viena. Așa că de ce să nu trecem și pe acolo?

Și dacă tot suntem în Munchen… apăi doar n-om face cale-ntoarsă tot pe unde am venit! Uite că puțin mai jos e Verona. Hai și-acolo, să vedem care e treaba cu Romeo fantasticul lor. Găsim o rută de întoarcere de-acolo? Cu greu, am gasit-o: trecem prin Trieste pentru că de ce nu, apoi ajungem în orășelul croat care face românii să zâmbească sau să roșească, după caz: Pula.

Adică vom sta în Pula. De dragul discuțiilor ulterioare, am luat în considerație un hotel numit Mika Pula. Dar n-a fost să fie. A fost să fie Rijeka după, cu oprire de câteva nopți în Zagreb. De-acolo părăsim Uniunea Europeană pentru un scurt popas în Belgrad și facem repede țuști! Înapoi în țară.

Câteva nopți în fiecare oraș, cazare exclusiv prin AirBnb (dacă te înregistrezi prin linkul acesta, primești 22 Euro cadou) fiindcă s-au dovedit a fi mai ieftini decât hotelurile, situați central și cu avantajul numit “bucătărie” care este perfect pentru traveling on a budget, și uite așa am ajuns de la “haide în Munchen să ne vedem cu tipa din Australia” la ditamai aventura de 30 de zile.

Știu că i-am zis vacanță la început, dar doar partea “cu trenul” este parțial valabilă (fiindcă prin Croația vom merge mai mult cu autocarul). Va trebui să și muncesc în perioada asta, fiindcă așa face un nomad digital. Se bucură de alte locuri, dar și plătește pentru ele. Cu alte cuvinte, o experiență extrem de interesantă deja, un test pentru mine și dorințele mele de nomad, o aventură.

Inițial, mă gândisem să plecăm din Munchen să-mi îndeplinesc visul și să stăm o lună-două în Malaga, să ne bucurăm de soare și de adevăratul concept de nomad digital. Dar e scump avionul (și e avion!), e scumpă chiria și am zis că nu ne putem arunca în necunoscut. E mai ieftin un tur al Europei, am zis, dar nu am avut dreptate. O lună prin Europa – pe ici, pe colo – ne costă cam cât ne-ar fi costat două luni în Malaga, cu zborul cu avionul inclus. Eh, asta este. Toate la timpul lor. Căci vreau s-o fac și pe asta!

Dar până atunci, de la începutul lui mai până la începutul lui iunie, plecăm cu trenul prin Europa, în aventură. Să dea Domnul să fie bine!

4 thoughts on “Vacanța noastră cu trenul prin Europa: 9 orașe, 30 de zile”

  1. cum ti-am zis si pe celalat blog, incearca si Portugalia daca vrei soare si cald, e mai ieftin si daca nu te duci intr-o zona fff turistica gaseti preturi super rezonabile la cazare, m-ai ales pt o perioada mai lunga de timp

    Reply
  2. Si Portugalia era pe lista. Cred ca orice alta tara este pe lista mea :)) Portugalia mi se parea prea departe, dar acum – ca e Spania, ca-i Portugalia, tot cam aia e…

    Reply
  3. Să ştii că voi urmări cu mare interes ce vei scrie, cam toate visele despre care scrii tu, le am şi eu. Aşadar, fii tu pionierul şi poate te urmez. Doar în cel esenţial de a trăi din blogging nu sunt sigură că voi reuşi, dar pe celelalte sper să le urmez mai uşor. Succes!

    Reply

Leave a Reply to Calin Ciabai Cancel reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.