Ziua in care nu mai contezi

0

Dupa o ploaie lunga, de o noapte, ca un cliseu negru intr-un oras inghitit de bezna, tinzi sa ai revelatii. Ca atunci cand vremea ti se transfera in suflet, dar uita ca undeva, in spatele norilor, mai exista si soarele.

E ziua in care nu mai contezi.

Putini oameni reusesc sa intre in istorie. Sa fie mereu tinuti minte. Sa fie mentionati si pomeniti si mereu in mintea tuturor. Noi, ceilalti, majoritatea, vom fi inghititi de ceata neagra a uitarii. Incet, incet, unul cate unul te uita. Incet, incet, de la o zi la alta, te transformi din ce in ce mai mult in… nimic.

Credeam ca lucrul asta se intampla automat atunci cand mori. Natural, incepi sa nu mai contezi pentru lumea din jur, care te uita. Natural. Pentru ca uitarea este umana. Sta in firea omeneasca.

Asa ca, stiind toate lucrurile astea, stiindu-le naturale, de ce totusi ne este teama de ea si ne doare… ziua in care nu mai contezi?

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.